Braşov: Doar doi angajaţi la Bursa Locurilor de Muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braşov: Doar doi angajaţi la Bursa Locurilor de Muncă
Braşov: Doar doi angajaţi la Bursa Locurilor de Muncă

Dintre cele peste 1.000 de persoane care şi-au încercat norocul ieri, la Bursa Locurilor de Muncă, numai două persoane au reuşit să se şi angajeze. Alţi 700 de braşoveni vor mai trece în perioada următoare prin emoţiile interviurilor şi prin diferite probe prin care să îi convingă pe angajatori că merită postul pe care candidează.

Un comisioner şi un tâmplar au fost angajaţi pe loc, ieri la Busa Locurilor de Muncă. Ambii sunt absolvenţi de cursuri medii din promoţia 2009. De altfel, dintre cele 1.033 persoane care au participat la interviuri, 696 au fost absolvenţi ai promoţiei 2009.

Cele 64 de firme care s-au prezentat cu oferte la bursa de ieri au pus la dispoziţia şomerilor şi absolvenţilor un număr de 542 de locuri de muncă în 132 de meserii. Dintre aceste locuri de muncă, doar 55 au fost pentru persoanele cu studii superioare, celelalte 487 fiind pentru cei cu studii medii sau fără studii.

Leşin din cauza stresului

Un bărbat de 45 de ani a leşinat ieri, după aproape două ore de aşteptat la coadă, la Bursa Locurilor de Muncă. Un echipaj SMURD a fost chemat la faţa locului şi braşoveanul a fost transportat la spital unde şi-a revenit. Se pare că a fost vorba de o criză de epilepsie.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite