Stiri din Brasov

Braşov: Jucării chinezeşti, confiscate de vameşi

16 iulie 2009, 21:21 |  Autor: Sebastian Dan  | 

Braşov: Jucării chinezeşti, confiscate de vameşi

Braşov: Jucării chinezeşti, confiscate de vameşi

 

Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale (DRAOV) Braşov a confiscat 1.700 de jucării fabricate în China, în valoare totală de 42.500 de lei (10.000 de euro), despre care există suspiciunea că ar fi contrafăcute.

Inspectorii vamali din cadrul DRAOV Braşov au făcut un control amănunţit asupra unor colete sosite din China la Oficiul Poştal Covasna, care aveau ca destinatar o societate comercială din România, se precizează, joi, într-un comunicat semnat de George Băjan, consilier superior în cadrul DRAOV Braşov.

În urma controlului vamal efectuat au fost descoperite 1.700 de jucării din material plastic marca Bakugan, a căror valoare totală se ridică la 42.500 de lei, acestea fiind „mărfuri susceptibile a aduce atingere asupra drepturilor de proprietate intelectuală a mărcii respective”, se mai spune în comunicat.
"Conform prevederilor Regulamentului CE nr. 1383/2003 şi ale Legii 344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, bunurile au fost reţinute de către autoritatea vamală spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun", a informat, în comunicat, George Băjan.
Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    O gorilă a trântit o femeie la pământ şi a bătut-o cu pumnii şi picioarele. Apoi a împărţit lovituri tuturor martorilor acestui incident. Alte trei brute i-au ţinut isonul. Violenţa extremă, comisă sub umbrela campaniei electorale pro-USL, ne arată cât de jos au coborât partidele politice. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole