Braşov: Învăţământul braşovean, între haos şi interese
0
Ani de zile au fost finanţate clase cu trei elevi sau şcoli cu câte nouă fochişti!
Una dintre cele mai importante probleme cu care se confruntă învăţământul braşovean este lipsă de fonduri pentru achitarea unor lucrări de reabilitare a şcolilor, dar şi schema de personal încărcată nejustificat.
La ora actuală, diferite firme de construcţii din Braşov sunt creditori ai statului, reprezentat prin Ministerul Educaţiei sau Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ), pentru lucrări efectuate şi neplătite în valoare totală de 100,7 milioane de lei. Problema cu care se confruntă acum conducerea ISJ se referă, însă, la faptul că unele dintre aceste lucrări nu pot fi considerate utile şi necesare, astfel că firmele care le-au executat au şanse destul de mici să-şi primească banii.
„În loc să amenajeze un laborator, aşa cum era proiectul, un fost director al Şcolii Generale din Racoş şi-a aranjat un adevărat apartament, cu bucătărie şi baie proprie. Au fost angajate şi lucrări care nu pot fi considerate utile: şcoli cu 70 sau 80 de elevi au fost introduse în programe de reabilitare, operaţiuni care, ulterior, au fost abandonate”, ne-a declarat inspectorul general al ISJ Braşov, Dorel Agache.
Potrivit acestuia, instituţia pe care o conduce plăteşte de ani buni chirii foarte mari pentru plata unor chirii care nu se justifică. „Se dau sute de mii de euro pentru colegii precum Honterus, Rucăreanu sau pentru şcoli generale, aceasta în condiţiile în care Inspectoratul deţine spaţii libere foarte bune în imediata vecinătate”, a mai spus Agache.
Mai mult personal nedidactic decât profesori
În unele unităţi de învăţământ din judeţ, analiza ISJ a scos la iveală aspect demne de Cartea Recordurilor. Pentru păstrarea unor norme de predare s-au menţinut clase cu câte trei elevi într-o şcoală! Sau, precum în cazul Şcolii Generale din Cristian, s-a acceptat funcţionarea a câte două clase de a cincea sau a şasea cu câte nouă elevi fiecare!
În cazul personalului nedidactic sau didactic auxiliară situaţia este şi mai gravă, ne-a precizat Dorel Agache: „Am găsit şcoli în care lucrau nouă fochişti sau altele în care învăţau nici 400 de elevi, dar erau plătiţi trei secretari şi trei contabili. La o şcoală de lângă Victoria, până recent lucrau 21 de profesori şi 37 de angajaţi ca personal didactic auxiliar sau nedidactic. Imposibil de acceptat! O situaţie similară şi la Colegiul de Construcţii-Montaj Săcele“. De asemenea, ultimele verificări au scos la iveală şi faptul că persoane angajate la ISJ mai aveau norme şi în alte instituţii, din subordinea aceleiaşi instituţii.