Braşov: Inundaţii şi în Poiana Braşov! (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braşov: Inundaţii şi în Poiana Braşov! (GALERIE FOTO)
Braşov: Inundaţii şi în Poiana Braşov! (GALERIE FOTO)

Ploile au făcut din nou ravagii. Anexele unei pensiuni din Poiana Braşov au fost cuprinse de apă, iar la Victoria trei subsoluri ale unor blocuri au fost inundate.

În Poiana Braşov au avut de suferit atât proprietarii pensiunilor cât şi turiştii. Vremea rea i-a alungat pe cei din urmă, iar la o pensiune apa pur şi simplu s-a infiltrat în cămările şi bucătăria imobilului.  “După ce că erau turişti puţini, acum au plecat şi aceştia, deranjaţi de zgomotul făcut de autospeciala pompierilor veniţi să scoata apa din anexe. Ele au fost inundate fiindcă toată apa acumulată pe dealuri s-a scurs la noi. Cred că e înfundată coloana de apă pluvială şi aceasta nu mai are unde să se ducă. Din fericire nu avem pagube prea mari”, a declarat Panainte Telu, administratorul pensiunii inundate.
Intervenţia pompierilor de la ISU a durat câteva ore. Militarii spun că imobilul a mai fost inundat şi în urmă cu câţiva ani. “Acum trei ani am fost solicitaţi să intervenim tot la această pensiune din aceeaşi cauză. Toată apa a venit în şafturi şi a trebuit să golim anexele”, a declarat sgt.mj. George Truşcă din cadrul ISU Braşov. O autospecială a pompierilor a intervenit şi la Victoria unde trei subsoluri ale unor imobile au fost inundate.
„Au fost câteva beciuri inundate în localităţile Zărneşti, Bran şi Victoria, unde am intervenit cu echipe de la ISU, dar nu s-au înregistrat viituri sau inundaţii. Este posibil ca nivelul apelor să crească spre seară, dacă precipitaţiile continuă”, a precizat Stelian Rechiţean.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite