Începe programul „O săptămână la munte“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Programul, care va începe luna aceasta, este adresat tutoror categoriilor de turişti, iar tarifele percepute de hotelieri vor fi mult mai mici decât în plin sezon.

Programul „O săptămână la munte" este lansat de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor din Turism. Potrivit www.bzb.ro, tariful pentru un sejur de cinci nopţi, pentru cazarea la hoteluri de două stele, fără servicii de masă, este de 158 de lei, iar preţul ajunge la 258 de lei pentru unităţi de trei stele, de asemenea fără masă inclusă.

În cazul hotelurilor, vilelor sau pensiunilor de patru stele, preţul este de 358 de lei. „Locurile vor fi vândute tuturor categoriilor de turişti, iar solicitările vor fi onorate în ordinea înscrierilor", se arată într-un comunicat al ANAT.

Până în prezent, în program s-au înscris 48 de hoteluri, cu 2.970 de locuri pe serie, puse deja în vânzare în agenţiile de turism.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite