Încă o promisiune privind începerea producţiei de tractoare la Roman Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Roman Braşov lansează din nou promisiunea conform căreia ar putea începe producţia de tractoare pentru piaţa din România în câteva luni, dacă va semna un contract pentru cumpărarea de motoare de la un producător străin cu care se află în negocieri.

"Suntem în discuţii avansate cu un producător de motoare pentru tractoare. Este posibil să semnăm un contract de achiziţii în 1-2 luni, iar apoi vom putea trece direct la producţia de tractoare, întrucât avem deja cutii de viteze şi punţi produse la Cugir", a declarat pentru Mediafax directorul general al Roman Braşov, Carol Rugacs.

La rândul său, proprietarul Roman, omul de afaceri Ioan Neculaie a afirmat că platforma braşoveană este capabilă să producă câteva mii de tractoare lunar."Odată cu recepţionarea motoarelor suntem pregătiţi să demaram producţia, care se poate ridica la câteva mii de unităţi pe lună. Vom adera şi la programul «Rabla» pentru tractoare", a menţionat Neculaie. Omul de afaceri a declarat la sfârşitul anului trecut că analizează posibilitatea producerii de tractoare destinate pieţei interne, întrucât România are în momentul de faţă un necesar de 250.000 de tractoare, iar extinderea programului "Rabla" şi la aceste vehicule ar putea stimula cererea pe plan intern.

În prezent, Roman produce autobuze şi autocamioane. Tot pe platforma Roman Braşov, o firmă cu capital egipean produce tractoare destinate acestei ţări.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite