UPDATE Înalta Curte de Casaţie i-a confiscat averea lui Dan Vele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este pentru prima dată când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dă o sentinţă de confiscare a averii nejustificată, în urma reclamaţiei ANI. Astfel, Dan Vele a rămas fără 130.000 de dolari.

UPDATE 16.30 Fostul director al RIAL Braşov, Dan Vele, spune că va ataca decizia la CEDO. Vele susţine că nu are niciun ban în contunri, singura sa avere fiin ceipatru copii ai săi.

„Am patru copii care sunt de cea mai mare valoare pentru mine. Chiar nu am bani. Uitaţi-vă în conturi şi vedeţi că nu am bani", a spus Dan Vele, citat de Mediafax.

El a afirmat că are un imobil de peste 100.000 de dolari în localitatea Hărman, precum şi un teren de două hectare în extravilan în aceeaşi localitate, însă a precizat că nu are bani în bancă, şi nici maşini pe numele său, ci pe numele unei firme.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât confiscarea a 130.000 de dolari, parte nejustificată din avere de fostul manager al societăţii de administrare a imobilelor aflate în proprietatea Primăriei Braşov, Dan Vele, sentinţa ICCJ fiind prima dată într-un astfel de caz, reclamat de ANI, informează MEDIAFAX.

În data 20 martie 2001, SC RIAL SRL Braşov a sesizat Parchetul Naţional Anticorupţie - Serviciul Braşov cu privire la Dan Vele, fost administrator la SC RIAL SRL, pentru nedepunerea declaraţiilor de avere nici la numirea şi nici la eliberarea din funcţie, solicitând declanşarea procedurii de cercetare a averii prevăzute de Legea 115/1996. Procurorii anticorupţie au sesizat Curtea de Apel Braşov- Comisia Comisia de Cercetare a Averilor, dar aceasta a hotărât clasarea cauzei. În cuprinsul deciziei a fost consemnată şi opinia separată, potrivit căreia persoanele cercetate nu justifică averea de 5.056.000.000 lei (ROL) - 505.600 lei (RON), reprezentând cota de 82 la sută din veniturile totale de 6.094.922.000 lei (ROL) - 609.492 lei (RON).

Parchetul a făcut recurs, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis rejudecarea dosarului la Comisia de Cercetare a Averii. Comisia a stabilit că persoanele cercetate au obţinut ilicit cota de 39/50 din avere şi au trimis cauza spre soluţionare Curţii de Apel Braşov, care, în 27 februarie 2008, a menţinut soluţia. Soţii Mirela şi Dan vele au contestat decizia la instanţa supremă, care a restituit dosarul la Curtea Braşov, instanţă care, în 12 iulie 2010, a constatat provenienţa licită a bunurilor dobândite de familia Vele, respingând sesizarea PNA (acţiune continuată ulterior de Agenţia Naţionalăd e Integritate). În noiembrie 2010, dosarul ajunge din nou pe rolul instanţe supreme, în urma declarării recursului de către Parchet şi de către Agenţia Naţionalăd e Integritate (ANI), mai informează sursa citată.

După patru termene de judecată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie amână de patru ori pronunţarea (28 septembrie, 5 octombrie, 12 octombrie şi 19 octombrie 2011). Prin decizia 4836/2011, judecătorii instanţei supreme au admis sesizarea PNA, continuată de ANI şi Ministerul Finanţelor-Direcţia Braşov, constatând că Mirela şi Dan Vele au efectuat cheltuieli nejustificate în valoare de 129.517,80 de dolari. ICCJ a dispus confiscarea acestei sume şi îi obligă pe cei doi să o plătească (echivalentul în lei, 400.081 lei) în termen de şase luni de la data pronunţării hotărârii, care este irevocabilă.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite