Braşov: Impozitul minim, adevărată plagă pentru oamenii de afaceri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braşov: Impozitul minim, adevărată plagă pentru oamenii de afaceri
Braşov: Impozitul minim, adevărată plagă pentru oamenii de afaceri

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Braşov, Nicolae Ţucunel a declarat că poate cea mai importantă problemă cu care se confruntă oamenii de afaceri braşoveni se referă la impunerea impozitului minim.

„În cadrul unei întâlniri pe care am avut-o în cadrul Clubului oamenilor de afaceri, structură iniţiată de CCI Braşov, am ajuns că trebuie să facem tot ce este posibil pentru revenirea la vechea formulă a impozitului pe venit. Îi vom invita la întâlnirile noastre şi pe parlamentarii braşoveni şi le vom cere să depună toate diligenţele pentru a ne scăpa de acest impozit”, a declarat preşedintele Nicolae Ţucunel.

Un singur mandat


Acesta a mai precizat că criza economică şi financiară din România este acutizată şi de interesul electoral al actualului preşedinte. „Eu susţin că, oricine ar fi preşedintele ţării, el trebuie să poată conduce doar pe durata unui singur mandat. S-ar evita situaţii precum cea existentă, când se acordă mai multă atenţie alegerilor, iar problemele reale sunt trecute într-un alt plan”, a precizat Ţucunel.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite