Braşov: Raliu pentru bolnavii de la Hospice
0
Copiii asistaţi de Fundaţia Hospice „Casa Speranţei“ s-au bucurat astăzi de vizita a doi piloţi de curse care au demarat o campanie dedicată lor.
Campionatului Naţional de Raliuri ediţia 2009 – Raliul Ţara Bârsei Dunlop – SEAT va avea şi o notă caritabilă. Pilotul Alexandru Filip şi copilotul Bogdan Iancu au lansat campania „Race and Help“, prin care sponsorii evenimentului vor dona câte 5 euro pentru fiecare km de probă specială parcurs. Până acum, prin campania „Race and Help“, Hospice a primit fonduri în valoare de 1000 de euro.La eveniment vor lua parte şi opt copii asistaţi de Hopice, care vor avea locuri rezervate în tribuna VIP a raliului. La Raliul Sibiului cei doi au urcat în pe primul loc în clasamentul general al grupei A.
Tot anul, alături de Hospice
Cei doi au vizitat centrul Hospice şi au fost foarte încântaţi de condiţiile în care sunt îngrijiţi copiii, mai ales de faptul că atmosfera nu este aceea de spital. „Iniţial ne-am dorit să extindem campania şi să o dedicăm mai multor fundaţii, dar ne-am gândit că cel mai bine e să dedicăm întreg sezolul 2009 Fundaţiei Hospice. Ceea ce facem noi nu este foarte mult, dar dacă fiecare dintre noi ar contribui cu o „firimitură“ de gest, lucrurile ar sta cu totul altfel“, a spus pilotul Alexandru Filip, iniţiatorul campaniei.