Braşov: Subiecte de Bac, contestate în grup la „Honterus”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi elevi, dar şi cadre didactice de la Colegiul Johannes Honterus s-au declarat revoltaţi aseară, după afişarea rezultatelor provizorii de la Bacalaureat. Principala lor nemulţumire a vizat notele obţinute la proba la alegere din aria curriculară, respectiv chimie organică şi anorganică, care a fost susţinută miercuri în limba germană.

Profesorul Mihai Pârvulescu, care a fost dirigintele uneia dintre clasele a XII-a, ne-a declarat că miercuri, după ce elevii  au primit cu întârziere subiectele, la chimie organică şi anorganică, aceştia au constatat diferenţe între enunţul problemelor din varianta în limba română şi traducerea în limba germană. „Pentru că au fost nişte copii excepţionali cu rezultate foarte bune la învăţătură au reuşit să se descurce şi să deducă de fapt enunţul problemelor. Spre exemplu, într-o variantă apărea elementul carbon, iar în traducere un element chimic diferit, ceea ce schimba cu totul conţinutul problemei. Mediile sunt destul de bune, dar aceşti copii au fost dezamăgiţi de ceea ce s-a întâmplat şi vor o reparaţie pe plan moral”, a precizat profesorul.

Nu sunt inspectori

Acesta consideră că  marea problemă la Braşov este faptul că nu există inspectori de specialitate în limba germană maternă pentru fiecare disciplină.
 

Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite