Braşov: Grădiniţele vor fi dotate cu mobilier nou

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braşov: Grădiniţele vor fi dotate cu mobilier nou
Braşov: Grădiniţele vor fi dotate cu mobilier nou

Şase grădiniţe braşovene au nevoie de mobilier nou pentru sălile suplimentare, create în urma renovării. Astfel vor fi create 80 de pătuţuri de creşă, 220 de pătuţuri duble, 200 de mese pentru copii, 400 de scaune pentru copii şi 40 de vestiare a câte 5 locuri.

Grădiniţa cu program prelungit nr. 19, de pe strada Barbu Lăutaru nr. 8, Grădiniţa cu program prelungit nr. 21, de pe strada Vişinului nr. 4, Grădiniţa cu program prelungit nr. 22, de pe bulevardul Ştefan cel Mare nr. 16 A, şi Grădiniţa cu program prelungit nr. 36, de pe strada Ştefan cel Mare, nr. 11, Braşov, au fost mansardate. Astfel, au fost create săli noi şi implicit locuri suplimentare pentru micuţii braşovenilor. Aceste spaţii urmează să fie dotate cu mobilier, iar mobilierul existent în celelalte săli va fi înlocuit, pentru că este foarte vechi şi deteriorat.

De pătuţuri, mese, scaune şi dulapuri pentru vestiare este nevoie şi la Grădiniţa cu program săptămânal „Noua”, de pe strada Brazilor. Aceasta este o construcţie finalizată recent, care trebuie dotată cu mobilier.

Dotări noi, din bani publici
Mobilierul necesar pentru dotarea grădiniţelor va fi realizat de către Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt RA. Odată ce propunerea a trecut prin comisiile Consiliului Local şi a fost şi aprobată în şedinţa ordinară desfăşurată ieri, Regia se poate apuca de treabă. Aceasta va realiza 80 de pătuţuri de creşă, 220 de pătuţuri duble, 200 de mese pentru copii, 400 de scaune pentru copii şi 40 de vestiare a câte 5 locuri.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite