Braşov: Alin Gorea ar renunţa la orice pentru karate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braşov: Alin Gorea ar renunţa la orice pentru karate
Braşov: Alin Gorea ar renunţa la orice pentru karate

Chiar dacă a întâmpinat numeroase greutăţi şi i s-au pus multe piedici, micul karatist de 13 ani a continuat să practice luptele de contact cu multă determinare.

Alin Gorea este un copil pentru care cuvântul „imposibil” nu există. El este pasionat de luptele de contact şi nu a renunţat la acest sport chiar dacă cei care îl înconjoară au făcut tot posibilul să-l convingă să se lase de karate. Băiatul a început să practice luptele din 2006, atunci când s-a înscris la Clubul Sportiv de karate–shotokan JKA, sub îndrumarea lui sensei Dragoş Chiru. Practic, antrenorul său şi familia au fost singurii care l-au sprijinit pe Alin şi i-au oferit toată susţinerea.

Micul campion s-a pregătit din 2006 până acum câteva luni într-o sală din comuna Bod, până când conducerea şcolii, dar şi autorităţiile au decis să le interzică accesul în respectiva incintă. O decizie total hilară, ţinând cont că Alin practică acest sport cu rezultate semnificative, cucerind până în prezent peste 20 de medalii la concursuri interne şi internaţionale. „Cei care ne-au interzis accesul în sală consideră că luptele de contact nu reprezintă un sport de viitor şi nu dau nici doi bani pe karate”, spune cu supărare Alin.

Se pregăteşte la Braşov

Chiar dacă este nevoit, de câteva luni, să facă naveta de la Bod la Braşov, copilul nu dezarmează şi spune că nu va renunţa sub nicio formă la sportul pe care îl practică cu multă plăcere: „Chiar dacă mi s-au pus nenumărate piedici, sunt decis să merg mai departe, fiindcă ador acest sport”.

Alin este elev în clasa a opta la Şcoala Generală nr. 1 din Bod şi, după cursuri, vine la antrenamente la Braşov. „Stau cam opt ore la pregătire, în fiecare săptămână. Mai greu îmi este că aştept şi prin autogări, fiindcă nu am legături. Ajung la opt seara acasă, destul de obosit. Am avut dificultăţi la început din cauza navetei. Cu toate acestea, faptul că mi s-a interzis să mă mai antrenez la Bod m-a ambiţionat şi mai mult”, a subliniat Alin. 

Dificultăţi materiale


În familia Gorea, doar tatăl lui Alin lucrează, întrucât mama este bolnavă. Astfel, multiplul campion s-a confruntat şi cu dificultăţi materiale, pe care le-a depăşit cu multe sacrificii atât din partea lui, dar mai ales din partea părinţilor. „Familia a fost întotdeauna alături de mine şi m-a sprijinit în totalitate. Au renunţat la multe ca să mă ajute pe mine. Fără ei nu aş fi putut realiza nimic”, spune cel care va fi prezent la începutul lunii septembrie la Campionatul European de Karate WKC. Costurile participării la un astfel de eveniment se ridică până la 1.500 de lei, bani pe care Alin speră să-i strângă în timp util.

În urma unui examen susţinut în 2006, băiatul a dobândit centura portocalie. Printre performanţele tânărului se mai numără locul întâi obţinut la Cupa „Budokan-Taekwondo”. Totodată, luptătorul a obţinut cel mai important rezultat internaţional la Cupa „Phoenix”, în 2008, când a cucerit medalia de aur la „kumite” şi s-a clasat al treilea la stilul „kata”.   

Ce-i place
„Când sunt liber practic skateboard-ul, în zonele special amenajate. Totodată, îmi place muzica şi ştiu să cânt la chitară”, declară Alin.

Ce nu-i place
„Nu-mi plac oamenii din Bod şi mentalitatea lor învechită. Acolo este un mediu ostil performanţei. Bodenii nu doresc să se facă sport în satul lor”, a răbufnit copilul.

image

Întrebări şi răspunsuri:

Ce planuri de viitor ai ?

A.G. : Intenţionez să-mi continui cariera în karate, indiferent de greutăţi şi de ostilitatea oamenilor. Vreau să câştig o medalie de aur la o competiţie de seniori. Prin multă muncă sper să-mi îndeplinesc acest vis.

Ce reprezintă luptele de contact pentru tine?
A.G.: Prin karate, mintea este ajutată de corp să depăşească obstacolele care apar în fiecare zi. Acest sport îţi dezvoltă psihicul şi te pregăteşte pentru viaţă.

PROFIL:

Născut: 20.06.1996, Braşov
Studii: Elev în clasa a VII-a la Şcoala Generală Nr. 1 din Bod
Ocupaţie: Practicant de arte marţiale
Familie: Părinţi şi o soră mai mare

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite