Braşov: Georgeta Corca, pasionata de dans

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Performanţele tinerei de doar 19 ani au fost recunoscute la diverse festivaluri de dansuri şi teatru din ţară, unde a obţinut peste 90 de diplome.

Profil
NĂSCUTĂ: 16 martie 1990, Zărneşti
FAMILIE: părinţi, două surori
STUDII: Liceul „Andrei Mureşianu” Braşov

Georgeta este înscrisă din clasa a III-a la Clubul Copiilor şi al elevilor din Zărneşti. Până în clasa a VIII-a a făcut gimnastică, iar în paralel, a urmat şi cursurile de dans modern, pe care le continuă şi astăzi. I-a plăcut să înveţe cum poate să execute cele mai frumoase figuri pe muzica modernă. Acum face parte din grupul „Amadeus” şi a impresionat de fiecare dată spectatorii. „Lecţiile le-a ţinut Rozalia Coman care este profesoara de sport, dar şi directoarea clubului din Zărneşti”, declară Georgeta. Stilul ei aparte şi ambiţia ce o caracterizează îi oferă statutul de cea mai bună şi apreciată dansatoare a clubului.

O dansatoare ambiţioasă
În perioada de debut nu putea suporta ca la reprezentaţii să stea în rândul din spate. „M-am ambiţionat şi după trei ani de muncă, pe lângă faptul că am ajuns pe locurile din faţă, am ajuns şi singura solistă în dansul «Visul»”, declară tânăra.  Primul dans modern pe care l-a învăţat nu îl va uita niciodată. „Pentru prima dată am dansat pe melodia «Leliţă Ioană», un dans stilizat popular la care am muncit foarte mult ca să iasă bine”, îşi aminteşte talentata dansatoare. De atunci, a interpretat peste o sută de dansuri, printre care, dans contemporan modern, aerobic, fantezie, coregrafică sau dans de caracter.

Vrea la Facultatea de Coregrafie
Georgeta petrece 2-3 ore pe zi în sala de repetiţii pentru ca toate figurile să îi iasă bine. Este foarte ambiţioasă şi îşi doreşte să urmeze Facultatea de Coregrafie de la Bucureşti sau din Cluj. „Chiar dacă acum susţin Bacalaureatul şi aş putea să mă înscriu la o facultate, doresc să mai aştept. Cea mai mare dorinţă a mea este să urmez cursurile unei facultăţi de coregrafie şi, pentru că nu admit să fiu respinsă, cel mai bine este să mă înscriu la anul, când voi fi mai pregătită. Până atunci voi fi cadru didactic la Clubul Zărneşti şi voi învăţa alte tinere să danseze”, mărturiseşte  Georgeta.

A participat la foarte multe concursuri şi festivaluri
Recunoaşterea talentului său este demonstrată de cele 90 de diplome pe care le-a obţinut în urma participării la diferite competiţii. Ea a participat la numeroase competiţii cum ar fi Festivalul Internaţional de Dans şi Teatru din Vaslui şi Târgu-mureş, Festivalul „Floare de Lotus” de la Oradea sau la Teatrul de revistă din Buşteni. „Am fost şi într-un turneu antidrog prin Aiud, Târgu-Mureş şi Cluj, unde am susţinut un spectacol coregrafic”, povesteşte tânăra. Anul acesta a căştigat premiul I la individual în concursul de la Baraolt, iar acum doi ani, la Mureş a câştigat premiul I la dans modern, adică premiul pentru cea mai bună dansatoare din Braşov.

Rezultatele deosebite la care a ajuns tânăra se datorează sacrificiilor pe care, de-a lungul celor 11 ani, le-a făcut. „Au existat şi multe nopţi nedormite. Mă prindea dimineaţa în faţa oglinzii repetând pentru un anumit dans, însă totul a meritat şi îmi place foarte mult ceea ce fac”, mărturiseşte tânărul talent.

Întrebări şi răspunsuri
Ce reprezintă dansul pentru tine?
G.C.
Dansul este cel mai bun mod în care mă pot exprima. Sentimentele nu se pot exprima doar prin cuvinte. Indiferent de starea de spirit trebuie să dai tot ce este mai bun pe scenă.
Ce te-a determinat să te înscri la cursurile de dans?
G.C.
O prietenă m-a luat şi pe mine la gimnastică pentru că a văzut că sunt elastică. Făceam sfoara, şpargatul foarte bine, toate acestea imitându-le de la televizor.
Care este dansul tău preferat?
G.C.
Cel mai mult îmi place dansul contemporan. Atunci când fac asta mă simt cel mai bine.

Ce-i place
„Îmi place să citesc cărţi de filosofie. Cel mai mult am citit Cioran, cartea preferată fiind
«Pe culmile disperării»”, susţine tânăra.
Ce nu-i place
„Nu-mi place să mă trezesc de dimineaţă şi nu îmi plac manelele. Textele acestora nu transmit vreun mesaj”, declară Georgeta.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite