Braşov: Vasilica Gavrilescu nu va renunţa niciodată la croşetat şi cusut
0
Femeia care va împlini 79 de ani, croşeatează încă din copilărie. Imediat după Revoluţie a început să vândă şosetele de lână şi mileurile din macrameu făcute cu multă migală.
Profil
NĂSCUTĂ: 28 septembrie 1930, Comuna Mitrofani, Judeţul Vâlcea
FAMILIE: căsătorită
STUDII: şapte clase primare
Pentru că îndrăgăşte foarte mult copiii, iar soarta nu i-a dat niciun astfel de suflet în casă, Vasilca Gavrilescu s-a hotărât să realizeze accesorii pentru cei mici. Croşetează cu migală căciuliţe moderne din bumbac şi papucei din mohair, pe care le vinde la preţuri modice, în parcul de lângă Piaţa Astra. „Copiii sunt foarte drăgălaşi şi mă bucur că sunt părinţi şi bunici care le cumpără căciuli şi botoşei de la mine“, spune femeia.
Femeia povesteşte că a avut o copilărie fericită alături de cei opt fraţi ai săi. Pentru că toţi copiii trebuiau îmbrăcaţi bine iarna, mama ei, şi mai apoi şi surorile mai mari croşetau ciorapi, căciuliţe, fulare, bluze şi mănuşi pentru toată familia. Aşa a ajuns şi Vasilica să înveţe şi să îndrăgească lucrul de mână. „De la mama şi surorile mele am învăţat cum să ţin andreaua în mână, cum să fac ochiuri. Cu timpul am reuşit să fac foarte multe, că nici nu le ştiu numărul“, mărturiseşte femeia.
Primul pulover
Prinzând gustul tricotatului manual, Vasilica şi-a făcut foarte multe bluze şi accesorii. „Pentru prima dată am lucrat la un pulover. Atât de mult m-am ambiţionat, că am stat toată noaptea să îl termin. Era alb cu dungi roşii şi îl purtam cu mult drag. Mi se părea cel mai frumos pulover pe care îl aveam în dulap“, povesteşte Vasilica. Treptat, gusturile femeii s-au diversificat. „Am învăţat de la o prietenă de serviciu să fac şi mileuri din macrameu şi de la o altă prietenă cum să fac botoşei din mohair“, declară femeia.
A lucrat la Filiatura de lână
În anul 1955, soarta a adus-o pe Vasilica Gavrilescu la Braşov. Aici s-a căsătorit şi a lucrat la Filiatura de lână din Ghimbav. „Când am ajuns la Braşov, se numea «oraşul lui Stalin» şi tramvaiul mi se părea, de fapt, a fi un tren. Atunci nu existau atâtea magazine, blocuri şi oameni, dar sunt de părere că, astăzi, lucrurile s-au schimbat în bine. În prezent, Braşovul este mult mai frumos“, consideră femeia.
Imediat ce a fost nevoită să renunţe la locul de muncă, femeia a ales să îşi vândă „creaţiile“, dar niciodată nu a vândut în altă parte, decât cartierul Astra, în care şi locuieşte. „Vând ciorapi, căciuli, mănuşi şi mileuri. Am observat că foarte bine se vând botoşeii din mohair. Foarte multă lume se opreşte şi îi admiră, iar unii îi şi cumpără“, mărturiseşte Vasilica. Iarna este anotimpul în care Vasilica munceşte cel mai mult. Atunci stă în casă, la căldură şi croşetează lucrurile pe care le vinde braşovenilor pe timpul verii.
Întrebări şi răspunsuri
Veţi renunţa vreodată la această pasiune?
Niciodată nu am să renunţ la croşetat, numai că vederea mi s-a stricat şi având vârsta asta nu o sa mai vin să vând. Am să stau acasă şi am să mai croşetez atâta timp cât voi putea.
Când aţi vândut cel mai mult?
Nu ţin minte să fi vândut vreodată mai mult. Sunt zile în care vând şi zile în care nu. Ţin minte că un băiat mi-a cumpărat trei perechi de botoşei din mohair, probabil să îi facă cuiva cadou.
Ce-i place
„Îmi plac foarte mult florile şi animalele. Cele mai frumoase flori mi se par gladiolele. Animalele pe care le îndrăgesc sunt căţeii, deoarece sunt mult mai ataşaţi de om”, susţine femeia.
Ce nu-i place
„Nu-mi plac oamenii răi. Pentru mine, un om rău este acela care minte, înşeală, fură, adică face necazuri persoanelor din jurul său”, declară Vasilica Gavrilescu.