Găsită moartă în munte. Alpinista a căzut de la 70 de metri înălţime (UPDATE)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salvamontiştii argeşeni au găsit cadavrul femeii în apropiere de Vârful Buda. Alpinista a dat ultimul semn de viaţă vineri, iar de atunci nimeni nu a mai vorbit cu ea.

Citiți și: Alpinista avea fața desfigurată

Femeia de 41 de ani a plecat pe munte la sfârşitul săptămânii trecute. După ziua de vineri, alpinista nu a mai dat niciun semn de viaţă. Prietenul acesteia a sunat azi-noapte la Salvamont şi a anunţat dispariţia femeii. Echipele de salvatori montani din judeţul Argeş au început acţiunea de căutare în această dimineaţă. După câteva ore, salvamontiştii au găsit cadavrul alpinistei în apropiere de Vârful Buda.

„Cadavrul femeii a fost găsit în apropiere de Vârful Buda. Acesta a alunecat pe un vâlcel şi s-a prăbuşit pe un perete de stâncă. Accesul cu elicopterul este imposibil în această zonă, pentru că este zăpadă foarte multă şi moale. Cadavrul va fi transportat cu ajutorul unei tărgi, iar operaţiunea va dura cel puţin trei-patru ore", a explicat Ion Sănduloiu, şeful Salvamontului din Argeş.

Salvamontiştii vor coborî cadavrul femeii până la Cabana Capra. De acolo, o maşină a Institutului de Medicină Legală va prelua trupul neînsufleţit al alpinistei.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite