Gabriela Costea este maestră în atragerea de fonduri europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este profesor la Colegiul Tehnic „Mircea Cristea" de mai bine de un deceniu şi a atras prin proiecte foarte mulţi bani europeni pentru dotarea unităţii de învăţământ.  

Gabriela Costea a reuşit să scrie foarte multe proiecte europene cu ajutorul cărora a obţinut finanaţare pentru renovarea licelului în care predă. În plus, tot acolo a deschis un centru de formare profesională, atât pentru elevi, cât şi pentru adulţi.

„Cu lumea educaţiei am luat contact înca de copil , având în vedere că mama mea a lucrat ca învăţătoare timp de 32 de ani şi dintotdeauna munca ei m-a fascinat. Deşi am absolvit o facultate tehnică, am ales domeniul educaţiei, probabil, influenţată de ceea ce am trăit alături de părinţi", spune profesoara.

Încă de când a venit la „Mircea Cristea", Gabriela Costea a luat contact cu lumea proiectelor europene. „În 1997, după absolvirea masterului, am venit ca profesor la Colegiul Tehnic «Mircea Cristea». Şcoala era implicată în proiecte europene PHARE, despre care la vremea respectivă nu ştiam foarte multe lucruri, dar una dintre colegele mele, care se ocupa de proiect, mi-a propus să o ajut la realizarea curriculei şi la traducerea unor cărţi tehnice care conţineau instrucţiunile de montare a maşinilor-unelte venite prin acest program pentru atelierele şcolii. Acesta a fost primul meu contact cu proiectele europene. Trebuie să spun că a fost, la vremea aceea, o provocare pentru mine, care, ulterior, mi-a deschis alte şi alte oportunităţi pentru scrierea proiectelor", îşi aminteşte Gabriela Costea.

A fondat un centru de resurse umane

Pe parcurs, a câştigat experienţă şi, astfel, a devenit coordonatorul comisiei de programe şi proiecte ale şcolii, director educativ şi, ulterior, director adjunct. Alături de conducerea şcolii şi împreună cu membrii echipei de proiecte şi programe pe care o coordonează a realizat cererea de propunere în cadrul proiectului PHARE pentru ca liceul să devină Centru de Resurse Umane. Proiectul a fost aprobat şi implementat prin reabilitarea corpurilor A, B şi atelierele şcolii. Tot în cadrul acestui proiect şcoala a fost dotată cu echipamente moderne necesare desfăşurării orelor de laborator tehnologic şi de instruire practică.

Subvenţii pentru cursanţi

În prezent, colegiul are în derulare alte două proiecte pe fonduri structurale, în valoare totală de 380.000 euro. Primul proiect vizează un program care facilitează tranziţia elevilor spre viaţa profesională, iar cel de al doilea se referă la educaţia permanentă.

„În ambele proiecte, grupurile ţintă formate din elevi, respectiv din angajaţi din domeniul mecanic, primesc subvenţii pentru participarea la formare, elevii 230 lei, iar angajaţii 740 de lei şi dobândesc competenţele unei calificări  cerute pe piaţa forţei de muncă, cea de operator la maşini-unelte cu comandă numerică", a încheiat Gabriela Costea.

Pentru activitatea depusă în atragerea de fonduri europene, colegiul a obţinut diploma de excelenţă, „Ziua Europei", acordată de catre Consiliul Judeţean Braşov.

Întrebări şi răspunsuri

Ce fel de materii aţi predat de-a lungul timpului

Fiind inginer mecanic, am predat de-a lungul timpului diferite discipline tehnice: desen tehnic, geometrie descriptivă, solicitări şi măsurări tehnice, asamblări mecanice, transmisii mecanice, etc.

Ce proiecte de viitor aveti?

În iunie, se redeschid  liniile de finanţare pe fonduri structurale, urmează să elaborăm două cereri de finanţare pentru proiecte de grant POSDRU. De asemenea, şcoala este parteneră în alte cinci proiecte strategice finanţate prin fonduri europene, în valoare de 5 milioane de euro fiecare. Acestea au trecut de perioada de evaluare şi urmeaza a fi semnat contractul de finanţare.


Ce-i place:

Îi place desertul Catherinei de Medici, numit „Macaronas", o reţetă simplă pe care aceasta a învăţat-o de la un grup de călugăriţe din Veneţia. Cu acest desert, ea şi-a uimit nuntaşii la căsatoria ei cu ducele de Orleans şi şi-a vindecat copilul bolnav de stomac. Îi mai plac obiectele şi bijuteriile vechi, arta culinară şi călatoriile.

Ce nu-i place:

„Cred că ni se întâmplă tuturor ca anumite lucruri în viaţă să nu ne placă. Lucrurile pe care nu le înţelegem nu ne plac, dar aş spune că viaţa  este o şcoală pe băncile căreia toţi suntem elevi, care trebuie să învăţăm chiar dacă unele lecţii ne plac mai puţin".


Profil

NĂSCUTĂ: 7 martie 1970, Călăraşi.

Studii. Facultatea de Inginerie Tehnologică Braşov, Master Sisteme Flexibile de Fabricaţie.

Familie. Necăsătorită.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite