Braşov: Gabriel Cocuz, „părintele” bunicilor din Noua

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De 6 ani este managerul Căminului de Persoane Vârstnice din cartierul Noua. Are mereu grijă ca bătrânii internaţi aici să aibă parte de cel mai bun tratament şi de cele mai bune condiţii.

Profil
NĂSCUT:
23 noiembrie 1961, Braşov
FAMILIE: căsătorit, un băiat
STUDII: Facultatea de Ştiinţe Juridice, Braşov
OCUPAŢIE: manager

Gabriel Cocuz şi-a trăit copilăria la ţară, înconjurat de bunici. „Dragostea bunicilor pentru nepoţi nu poate fi confundată vreodată. Bunicii sunt cei care ne călăuzesc în copilărie şi care ne oferă dragoste necondiţionată. Şi eu le sunt deosebit de recunoscător bunicilor care au avut grijă de mine”, declară managerul. În Braşov a venit împreună cu părinţii săi când avea numai doi ani şi jumătate. Tatăl său, care lucra în cadrul Armatei a fost mutat cu serviciul la Braşov.

Carieră militară
Avându-l drept exemplu pe tatăl său, Gabriel Cocuz a urmat şi el cariera militară. Din 1983 a lucrat timp de 19 ani la Regionala de Rachete Antiaeriene Braşov. În 2002 s-a angajat la un SRL bazat pe asigurarea serviciilor de resurse umane, protecţia muncii şi asigurarea de personal, apoi a lucrat ca jurist, iar din februarie 2005 este managerul Căminului pentru Persoane Vârstnice. La început, căminul avea un alt sediu, o clădire veche de pe starda Constantin Lacea, care avea capacitate de circa o sută de oameni. Datorită faptului că imobilul era impropriu, dar şi pentru că exista dorinţa de a le oferi bătrânilor servicii de calitate, în 2006 căminul s-a mutat într-o clădire nou-nouţă, din cartierul Noua. „O viaţă întreagă am lucrat cu oamenii şi, binenţeles că am vrut să continui astfel.  M-am ataşat foarte repede de vârstnici. Aici se lucrează cu sufletul şi cu toţii sunt prieteni”, mărturiseşte Gabriel Cocuz.

Oferă cele mai bune condiţii pentru bunici
În cămin există o atmosferă caldă, personalul şi persoanele vârstnice sunt cei mai buni prieteni. Cei înscrişi beneficiază de consiliere medicală, psihologică, juridică şi administrativă. Ei pot lua parte la diverse activităţi organizate pentru petrecerea timpului liber, cum sunt cele culturale, dar şi excursiile prin ţară. „Au fost în excursii la Sâmbăta, la Sibiu, Sighişoara şi la Salina de la Slănic Prahova. Vârstnicii se pot bucura de diversele activităţi pe care le organizăm periodic. Sărbătorile le petrecem aici, în familie. Organizăm diverse programe artistice: piese de teatru, spectacole de muzică şi petreceri”, explică Gabriel Cocuz. De la începutul anului, în cămin funcţionează şi o bibliotecă şi un punct de internet. „Ajutaţi de personalul nostru, bătrânii care au copiii în străinătate pot vorbi cu ei pe internet. Intenţionăm să le oferim cât mai multe facilităţi vârstnicilor”, spune managerul căminului.

În meseria sa, este foarte important să menţină relaţia cu celelalte instituţii din Braşov. „Avem o bună colaborare cu Casa de Pensii, Consiliul Local, Poliţia, Jandarmii şi alte instituţii”, spune directorul.

Întrebări şi răspunsuri
Cum este o zi de muncă obişnuită?
G.C.
Aici nicio zi nu seamănă cu alta. Nu există rutină. Munca pe care o fac o consider destul de uşoară şi asta deoarece îmi place să lucrez cu vârstnicii. Îmi place foarte mult ceea ce fac. Ador vârstnicii din cămin şi mă bucur că le pot fi de folos.
Câţi asistaţi sunt în cămin?
G.C.
Avem 119 vârstnici care se află în acest moment în cămin. Printre aceştia se numără 35 de persoane semidependente şi 15 dependente, care au nevoie permanentă de ajutor. De asemenea, avem şi un centrul de zi unde sunt înscrişi 200 de membri. Aftel facilităm relaţia vârstiniclor rezidenţi cu cei din oraş.

Ce-i place
„Îmi plac foarte mult să călătoresc prin natură. În fiecare sâmbătă merg împreună cu nişte prieteni în excursii prin toţi munţii din ţară de unde aducem foarte multe pietre, roci şi săruri”, susţine bărbatul.

Ce nu-i place
„Nu-mi plac oameni care nu-şi respectă semenii. Este foarte important ca cel care doreşte să fie respectat să-i respecte pe ceilalţi”, declară Gabriel Cocuz.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite