Braşov: Funcţionarii de la finanţe au rămas fără prime de vacanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braşov: Funcţionarii de la finanţe au rămas fără prime de vacanţă
Braşov: Funcţionarii de la finanţe au rămas fără prime de vacanţă

Primele de vacanţă au devenit un „fruct oprit“ pentru funcţionarii publici din toată ţara încă de la mijlocul lunii iulie.

La Braşov doar 238 de funcţionari publici din 734 de angajaţi au apucat să plece în concediu cu primă de vacanţă. Din totalul de 1.025.010 de lei acordaţi Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Braşov, doar 344.880 de lei au fost plătiţi pentru concediile angajaţilor. „Ni s-a suspendat plata primelor de vacanţă, dar acest lucru s-a mai întâmplat şi în alţi ani şi au fost făcute plăţi retroactive. Sperăm ca în noiembrie, decembrie să le putem plăti“, a spus Ion Popescu, directorul coordonator al DGFP Braşov. Agenţia de la Braşov a solicitat ANAF Bucureşti suma de 50.000 de lei pentru a onora cererile de primă de vacanţă ale angajaţilor, dar nu au primit nimic.

Fără plată, dar la muncă

Cât priveşte măsurile ca reduceri de personal sau închiderea unor agenţii din judeţ, Popescu a declarat că „nu au fost remise astfel de ordine până acum, dar nu cred că în judeţul nostru este cazul, pentru că toate punctele noastre au şi trezorerii şi am înţeles că vor fi vizate doar cele fără trezorerii“, a adăugat Popescu. Nu se va recurge, deocamdată nici la reducerea schemei de personal. „Chiar dacă vom avea 10 zile fără plată, funcţionarii trebuie să vin la muncă, pentru că altfel se înmulţesc dosarele şi nu are cine să facă munca în locul lor. Chiar şi eu voi veni la muncă“, a mai spus Popescu.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite