Flacăra olimpică a armoniei a ajuns la Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii de la Colegiul Naţional „Unirea“ au fost încântaţi să ţină în mână flacăra olimpică. FOTO: Bogdan Crăciun
Elevii de la Colegiul Naţional „Unirea“ au fost încântaţi să ţină în mână flacăra olimpică. FOTO: Bogdan Crăciun

22 de alergători din România, Republica Moldova şi Ungaria, cu vârste cuprinse între 18 şi 56 de ani, participanţi la evenimentul World Harmony Run, au ajuns, astăzi, la Prefectura Braşov.

Mişcarea internaţională îşi propune să promoveze prietenia şi înţelegerea la nivel internaţional. Flacăra de tip olimpic pe care alergătorii o poartă cu ei reprezintă un symbol al armoniei, pe care o trec din mână în mână, pentru a străbate peste 100 de naţiuni din înteraga lume.
„Acţiunea reprezintă răspândirea ideii de prietenie, dragoste şi armonie între oameni. Alergarea în România a început luni, la Deva. Au urmat Sibiul şi Braşovul, iar apoi pornim către Târgu-Mureş, unde vom ajunge vineri", ne-a declarat Luiza Hariton, una dintre participantele la eveniment.
Alergătorii au vizitat şi Colegiul Naţional „Unirea", unde au fost primiţi cu entuziasm de copii, dar şi Primăria Braşov.

Aţi aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite