Fenomenul „blatului“ riscă să scumpească biletele RAT Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zilnic, controlorii Regiei Autonome de Transport depistează peste 100 de persoane care circulă fraudulos.

Comparativ, în perioada similară a anului trecut se înregistra un număr cu aproximativ 50% mai mic de călători frauduloşi.

Regia face un apel către braşoveni pentru a întelege obligativitatea cumpărării biletului la fiecare călătorie şi reaminteşte faptul că oferirea de bani conducătorilor auto nu reprezintă o plată a transportului, ci o contraventie. Pierderile  nu pot duce decât la majorarea preţurilor biletelor sau abonamentelor.

„RAT Brasov face eforturi considerabile pentru a menţine actualul nivel al preţurilor abonamentelor, stabilit în urmă cu patru ani (1 iulie 2006) şi pe cel al biletelor, stabilit în urma cu trei ani (1 iulie 2007). RAT  a evitat în ultima perioada să majoreze tarifele de călătorie, deşi în ultimii trei ani, preţurile carburanţilor, anvelopelor, acumulatorilor etc. au crescut cu aproximativ 50%", ne-a declarat Silviu Ştefan, purtătorul de cuvânt al RAT Braşov.

Chiar dacă a crecut TVA-ul, RAT nu a scumpit tichetele, faţă de alte oraşe, precum Timişoara,Craiova, sau Oradea, unde costul a ajuns la 2 lei, călătoria, şi Cluj, unde biletul unei călătorii în oraş este de 1,75 de lei.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite