Feldioara caută turişti prin Agenţia Metropolitană Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comuna a intrat în Agenţia Metropolitană Braşov, ceea ce a dus numărul membrilor la 17.

„Reprezentanţii comunei Feldioara au înţeles că, intrând în asociere cu Agenţia Metropolitană Braşov, comuna pe care o reprezintă va avea mai multe beneficii ca până în prezent. Scopul AMB este de a realiza în comun proiectele de interes local sau regional, accesând fonduri europene nerambursabile. Prioritatea AMB este ca Zona Metropolitană Braşov să devină zona turistică cea mai atractivă din ţară. Comuna Feldioara reprezintă o localitate importantă a Ţării Bârsei, o destinaţie turistică pe care Agenţia Metropolitană Braşov a început deja să o promoveze la nivel local dar şi naţional", a declarat Dragoş David, directorul general AMB.

Primarul din Feldioara, Sorin Taus, declară că includerea printre membrii AMB reprezintă o şansă pentru dezvoltarea comunei. „Dorim ca şi localitatea noastră să facă parte dintr-un concept unitar de dezvoltare regională, iar acest lucru se poate realiza doar fiind parte integrantă în structura unei asociaţii de de dezvoltare intercomunitară. Unul dintre proiectele noastre importante este ca turismul local să renască, iar localitatea să fie promovată în acest sens", declară Sorin Taus.

Aţi aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite