Braşov: Mijlocaşul FC Braşov, Nicolae Grigore, nu se gândeşte, deocamdată, la naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mijlocaşul FC Braşov, Nicolae Grigore, a declarat că nu se gândeşte pentru moment la o convocare la echipa naţională, urmând să spere la aceasta doar după mai multe meciuri foarte bune la formaţia sa de club.

E ceva normal să îmi doresc să ajung să joc şi eu la echipa naţională. Ce fotbalist nu îşi doreşte acest lucru? Totuşi, pentru a spera la o evoluţie sub tricolor, trebuie mai întâi să am prestaţii foarte bune la FC Braşov, şi abia apoi să sper că voi intra în atenţia selecţionerului. Eu îmi doresc foarte tare să fiu convingător în teren", a declarat mijlocaşul.

Nicolae Grigore crede că prestaţia mai puţin bună din prima etapă, în meciul cu Unirea Alba Iulia, s-a datorat faptului că echipa a intrat destul de greu în joc. "Am avut o experienţă nu tocmai bună la Alba Iulia, un meci pe care probabil şi noi ni l-am făcut greu. Am intrat mai mai târziu în joc, iar asta s-a văzut în teren. Trebuie să recunoaştem că am avut şansă la Alba pentru că Unirea a ratat o mare ocazie de a marca pe final. Trebuie însă să fim atenţi, pentru că nu mereu putem fi atât de norocoşi şi există riscul să pierdem prosteşte puncte importante. În mod clar, trebuie să ne impunem rapid cu Astra, pentru a nu mai avea emoţii pe final de meci", a menţionat fotbalistul.

Partida dintre FC Braşov şi Astra Ploieşti, din etapa a doua a Ligii I, se va disputa sâmbătă, pe stadionul Tineretului din Braşov.

Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite