Elevii braşoveni s-au întors la şcoală plini de regrete

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cursurile semestrului I au fost reluate în mijlocul săptămânii, spre nemulţumirea tuturor elevilor. Profesorii şi elevii vor ca propunerea ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, să fie aprobată şi să se bucure, cu toţii, de o vacanţă de iarnă de cel puţin trei săptămâni.

Elevii care s-au întors astăzi la şcoală îşi doreau ca vacanţa de iarnă să fi fost mai lungă, propunerea ministrului Daniel Funeriu fiind pe placul lor. La finele anului trecut, acesta a declarat că intenţionează să prelungească vacanţa de iarnă cu trei săptămâni şi să o scurteze pe cea de vară, tot cu trei săptămâni.

Ideea ca elevii să stea acasă cinci săptămâni în sezonul rece ar avea numeroase avantaje. În primul rând, ar scădea cheltuielele pentru încălzirea şcolilor, iar pe de altă parte elevii şi profesorii s-ar putea bucura mai mult de sărbătorile de iarnă. În plus, s-ar reduce absenteismul şcolar cauzat de condiţiile meteo nefavorabile.

Dacă vacanţa de iarnă ar fi de cel puţin trei săptămâni ar fi mult mai avantajos din cel puţin două motive. În primul rând, din punct de vedere personal, pentru că sărbătorile continuă până la Sfântul Ioan şi din punct de vedere administrativ, pentru că am putea face economie la cheltuielile de încălzire", a declarat  Gabriela Hurghiş, directoarea Colegiului Naţional „Unirea".

image

Ar fi fost mai bine să avem trei săptămâni de vacanţă ca să apucăm să ne facem toate temele

Corina Vaida,

elevă clasa a XII a

image

Din vacanţa de iarnă venim mult mai obosiţi şi intrăm mai greu în ritmul şcolar necesar

Florin Leucă,

elev clasa a XII a

image

Sunt obosită după vacanţa asta scurtă şi trebuie să depun mai mult efort ca să-mi iasă medii bune

Diana Hârjău,

elevă clasa a XII-a

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite