Braşov: EXCLUSIV / Ţeapă imobiliară marca Cohen - Zinger, şi în Poiana Braşov (UPDATE)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un cetăţean israelian a rămas şi fără bani şi fără casă. Akayan Yoram a cumpărat de la Maor Zinger o vilă în Poiana Braşov. După ce plătit preţul, prin intermediul lui Abraham Cohen, omul de afaceri s-a trezit cu ochii în soare.

Mai citiţi şi:

Akayan Yoram este un alt om de afaceri care susţine că a căzut victimă „ţepelor“ imobiliare marca Cohen -Zinger. În anul 2001, acesta a semnat cu Maor Zinger, în Israel, un contract de vânzare-cumpărare prin care cumpăra de la el o casă în Poiana Braşov, pentru suma de 210.000 dolari, cu plata în trei tranşe. La acea vreme, imobilul se afla în stadiu de proiect. Părţile au mai convenit ca omul de încredere al celor doi să fie nimeni altul decât Abraham Cohen.
 
În consecinţă, Akayan i-a înmânat lui Cohen şi o procură prin care îl împuternicea să cumpere imobile în România, fie în exclusivitate fie în coproproprietate. Ulterior, Akayan i-a trimis lui Cohen bani până când a achitat-o integral.

Dus cu vorba de Zinger

„Între timp, Akayan îl tot suna pe Zinger şi îl întreba dacă e gata casa, dar el l-a tot dus cu vorba. Plus că i-a mai trimis lui Cohen 20.000 dolari pentru mobilarea şi utilarea locuinţei. Pe 17 februarie 2003 Akayan a primit o adeverinţă semnată de Zinger prin care acesta recunoaşte că s-au plătit toţi banii, însă hârtia a fost trimisă de pe faxul societăţii Alpha House, condusă de Abraham Cohen. În august 2003,,Akayan  a semnat cu Zinger un nou contract, prin care acesta recunoaştea că a primit toţi banii pentru vila din Poiană şi se obliga ca, în schimbul lor, să-i dea nouă magazine din Eliana Mall. Lucru care nu s-a întâmplat. Ei au ajuns la această înţelegere după ce Akayan a venit în România şi a văzut că imobilul este terminat“, spune Anca Peli, avocata lui Akayan Yoram.

„Făcătură“ marca Cohen

În 2006, investotorul israelian s-a trezit chemat în judecată de Maor Zinger, care a cerut instanţei să anuleze contractul de vânzare-cumpărare pentru imobilul din Poiana Braşov. „Atunci Akayan a aflat cu stupoare că în România s-a întocmit un alt contract de vânzare-cumpărare încheiat pentru aceeaşi vilă, care a fost semnat de Abraham Cohen, în calitate de mandatar al lui Akayan Yoram şi Maor Zinger. În acel contract exista şi un pact comisoriu expres de gradul patru prin care se spunea că dacă nu se plăteşte casa în trei rate, la anumite termene, contractul se reziliază de drept şi vâzătorul păstrează toţi banii primiţi. În 2007 procesul s-a suspendat, însă în 2008 Zinger l-a repus pe rol şi a câştigat. Acum suntem în apel. Între timp, Akayan a reziliat contractul de mandat cu Abraham Cohen după ce a aflat că a fost păcălit “, mai spune Anca Peli.

Acţiune admisă

Maor Zinger nu a putut fi contactat pentru a-şi exprima punctul de vedere cu privirea la această situaţie. „Adevărul de seară“ a reuşit să ia legătura cu avocatul lui Maor Zinger, respectiv Gabriel Găman, care a declarat următoarele: „Domnul Zinger a promovat o acţiune la Judecătoria Braşov şi a cerut repunerea în situaţia anterioară a părţilor. Acţiunea i-a fost admisă, dar nemulţumit de situaţie, domnul Akayan a făcut apel, care urmează să se judece“.
 

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite