Braşov: Două braşovence, prinse când ridicau banii pentru o ţeapă telefonică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braşov: Două braşovence, prinse când ridicau banii pentru o ţeapă telefonică
Braşov: Două braşovence, prinse când ridicau banii pentru o ţeapă telefonică

Două tinere în vârstă de 18 ani, din Braşov, au fost prinse în flagrant, vineri, de poliţişti, în timp ce ridicau de la un oficiu poştal din Ploieşti suma de 500 de lei, bani obţinuţi de la un bărbat pe care îl înşelaseră prin intermediul telefoniei mobile. CUM VA FERIŢI DE ASTFEL DE FRAUDE, AICI

Flagrantul a fost organizat de poliţiştii vasluieni, în colaborare cu cei din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Ploieşti, după ce, miercuri, un bărbat în vârstă de 37 de ani din judeţul Vaslui a reclamat că i s-a solicitat, prin telefon, de la două numere diferite, să depună suma de 500 de lei, pe numele unei persone, printr-un mandat on-line la un oficiu poştal din Ploieşti.

La telefon, o persoană, care s-a recomandat drept directorul unei filiale bancare, i-a explicat vasluianului că banii reprezintă suma necesară deschiderii unui cont la bancă pentru a-i putea fi virat un premiu de 20.000 de euro.

"În urma sesizării făcută la Poliţie de Ioan C., din comuna vasluiană Alexandru Vlahuţă, poliţiştii din Bârlad, împreună cu cei din Ploieşti, au organizat flagrantul, Loredana Cozac şi Oana Drăghici fiind prinse în timp ce ridicau suma de bani provenită din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prin intermediul telefoniei mobile", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.

Ea a menţionat că cele două tinere au fost duse la sediul Poliţiei Bârlad, iar în urma cercetărilor poliţiştii au stabilit că suspect de comiterea înşelăciunii este Nicolae Lăcătuş, în vârstă de 23 de ani, concubinul Loredanei Cozac. Potrivit lui Ştraub, tânărul este încarcerat în Penitenciarul Mărgineni, fiind condamnat la şapte ani închisoare pentru tâlhărie.

Celor trei tineri li s-au întocmit dosare penale pentru înşelăciune, Loredana Cozac şi Oana Drăghici fiind cercetate în stare de libertate.

Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite