Dosarul crimei din Noua, preluat de Parchetul General

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Preşmereanu va fi cercetat de Parchetul General Foto: arhivă
Victor Preşmereanu va fi cercetat de Parchetul General Foto: arhivă

Decizia a fost luată pe motiv că procurorii braşoveni ar putea fi părtinitori. În consecinţă, ancheta va fi coordonată direct de la Bucureşti, de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

„Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, în baza dispoziţiilor art. 209 alin. 41 Cod de procedură penală, preluarea cauzei privind pe PREŞMEREANU ERWIN VICTOR cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov,  ca urmare a propunerii de preluare înaintată de această unitate. Cauza, astfel preluată, va fi instrumentată de procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.Considerentele care au stat la baza acestei propuneri au vizat complexitatea cauzei, precum şi suspiciunile care au fost lansate în spaţiul public cu privire la o eventuală părtinire în modul de soluţionare a cauzei", se precizează în comunicatul de presă remis, azi,  de Parchetul General.

Crima din Noua a avut loc în data de 29 martie, când soţia avocatului Victor Teodorescu, a fost găsită moartă în casă.

Principalul suspect al comiterii crimei este un tânăr de 21 de ani, Victor Erwin Preşmereanu. Potrivit anchetatorilor, în data de 29 martie, în jurul orei 16.30-17.00, tânărul ar fi intrat în casa avocatului Victor Todorescu şi a atacat-o pe soţia acestuia cu un cuţit şi un corp dur, alungit, producându-i 40 de leziuni la nivelul capului şi gâtului, în urma cărora victima a decedat.

La sfârşitul lunii mai, Tribunalul Braşov i-a prelungit lui Preşmereanu mandatul de arestare preventivă emis pe numele lui, sub acuzaţia de omor deosebit de grav.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite