Doi hoţi de cablu au pus în pericol siguranţa circulaţiei feroviare din Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hoţii au pus în pericol siguranţa circulaţiei feroviare Foto.arhivă
Hoţii au pus în pericol siguranţa circulaţiei feroviare Foto.arhivă

Suspecţii, din localitatea Araci, judeţul Covasna, au tăiat două cabluri CFR, de câte 100 de metri lungime fiecare, în zona căii ferate dintre Staţiile C.F.R. Braşov-Călători şi Halta Pavilioanele C.F.R. Braşov-Triaj

Poliţiştii TF Braşov l-au prins ieri, în flagrant, pe unul dintre suspecţi, fiindcă celălalt a apucat să fugă. Oamenii legii s-au dus azi dimineaţă în satul Araci şi l-au găsit şi pe cel de-al doilea autor al furtului.  

„Polițiștii au stabilit că cei doi suspecți  s-au deplasat cu un autoturism la locul faptei și faptul că,prin secţionarea celor două cabluri,s-a pus în pericol siguranţa circulaţiei feroviare, cauzându-se un prejudiciu de 5500 lei. Autoturismul respectiv a fost indisponibilizat de polițiști, iar suspecții au fost reținuți,fiind prezentați, azi, magistraților brașoveni, cu propunere de arestare preventivă, pentru săvârşirea infracţiunilor de  furt calificat, pătrundere fără drept în zona de siguranţă a căii ferate şi distrugere şi semnalizare falsă", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Braşov, comisarul şef Liviu Naghi.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite