Doi copii au ajuns la spital cu sifilis ultimul stadiu. Protecţia Copilului anchetează cazul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este vorba despre o fetiţă în vârstă de doar 3 anişori şi frăţiorul ei, de 13 ani, din Codlea. Medicii au descoperit că cei doi au şi leziuni în zona anală şi genitală.

Cazul a ieşit la iveală zilele trecute, când Spitalul Astra a sesizat Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov (DGASPC). „Iniţial, copiii au fost internaţi la spitalul din Codlea, apoi au fost transferaţi la Spitalul Astra. În urma investigaţiilor medicale şi a analizelor efectuate, s-a stabilit că cei doi copii au sifilis în ultimul stadiu", a spus directorul DGASPC Braşov, Virginia Martin. De asemenea, fetiţa şi băiatul aveau şi leziuni în zona anală şi genitală, motiv pentru care ei au fost duşi astăzi la Serviciul de Medicină Legală Braşov pentru a fi examinaţi şi pentru a se stabili dacă aceste leziuni provin ca urma a unor abuzuri sexuale sau a bolii. Legiştii se vor pronunţa de-abia vineri.

Între timp copiii au fost internaţi în Centrul de Primire Urgenţe al DGASPC, unde vor rămâne la finalizarea anchetei.

„Efectuăm o anchetă socială la domiciului lor. Ei mai au patru fraţi acasă, iar ei se află în monitorizarea noastră şi a Primăriei Codlea. În această familie a mai avut loc un incident, anul trecut, când o soră de-a lor, în vârstă de 8 ani, a fost abuzată sexual, suspectul în acest caz fiind unchiul. Nu putem spune dacă acesta i-a abuzat şi pe cei doi fiindcă, din declaraţiile vecinilor, el nu a fost văzut de foarte multă vreme în preajma copiilor. Mama lor neagă orice abuz sexual", a mai spus Virginia Martin.  

Ancheta va stabili şi cum au ajuns aceşti doi copii să se îmbolnăvească de sifilis. Nici părinţii şi nici fraţii lor nu au această boală.

Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite