Doi bucureşteni s-au luat la bătaie într-un club din Predeal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii spun că întreg scandalul a pornit din cauza aglomeraţiei din club, dar şi a consumului de alcool.

Incidentul s-a produs azi-noapte, în jurul orei 02.15. Cei doi bucureşteni, unul în vârstă de 37 de ani, iar celălalt de 28 de ani, s-au luat la ceartă, apoi la bătaie. În timpul conflictului, tânărul de 28 de ani a fost lovit cu pumnul în zona feţei. Martorii au sunat imediat la 112 şi au chemat Poliţia.  Atacatorul va răspunde în faţa legii atât pentru agresiunea comisă, dar şi pentru că avea asupra lui un cuţit.

„Polițiștii au întocmit acte premergătoare sub aspectul  săvârșirii infracțiunii de port ilegal de armă albă în locurile publice, conform Legii 61/1991, iar încadrarea juridică a agresiunii fizice urmează a fi stabilită în funcție de starea de sănătate a victimei", a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Braşov, comisarul şef Liviu Naghi.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite