Braşov: Trupele Direcţia 5 şi Simplu au curăţat zona „La iepure”
0Artiştii au dorit să dea un exemplu braşovenilor, astfel că s-au echipat corespunzător şi s-au pus pe treabă.
„Înarmate” cu saci de gunoi şi mănuşi de protecţie, vedetele au strans gunoaiele răzleţe, cot la cot cu voluntarii braşoveni, care au venit în număr foarte mare pentru a se alătura idolilor lor. Zona a fost luată cu „asalt” şi au fost strânşi zeci de saci de gunoi plini cu pet-uri, hârtii şi ambalaje. La acţiune au fost implicaţi 50 de voluntary, studenţi şi tineri din Braşov, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor locale. „Am fost bombardaţi cu telefoane de foarte multe personae, care au dorit să ni se alăture. Pe lângă cei 50 de voluntari ai noştri, au dorit să mai participe aproximativ 90 de alţi braşoveni. Ne bucurăm că vremea ţine cu noi ”, a spus Alina Bratu, managerul campaniei de ecologizare.
Concert în Piaţa Sfatului
Pentru că după muncă urmează obligatoriu şi distracţia, trupele Simplu şi Direcţia 5 vor susţine un concert incendiar în Piaţa Sfatului, de la ora 20.30.
Campania „De acum oraşul tău este mai verde” a poposit timp de trei zile în Braşov şi le-a insuflat braşovenilor spiritul „eco“. Aceştia au fost stimulaţi, prin diferite acţiuni să-şi demonstreze grija faţă de mediul înconjurător. Scopul campaniei este de a promova cele mai verzi oraşe din România. S-au mai alăturat campaniei trupele Sistem, Zdob şi Zdub şi Cargo.