Stiri din Brasov

Din decembrie vom circula cu autobuze noi

24 octombrie 2011, 09:27 |  Autor: Flavia Cistian | 

Cuvinte cheie: brasov, rat brasov, autobuze brasov,

Autobuzele vor veni până în luna decembrie Foto.arhivă

Autobuzele vor veni până în luna decembrie Foto.arhivă

 

Cele 15 autobuze pe care Regia Autonomă de Transport (RAT) Braşov le-a achiziţionat în urmă cu puţin timp vor începe să fie livrate începând cu luna decembrie.

Autobuzele vor fi livrate în loturi de câte cinci, astfel că în cursul lunii ianuarie toate vor ajunge la Braşov. „După ce toate formalităţile vor fi încheiate vom stabili pe ce rute vor circula aceste autobuze", a declarat purtătorului de cuvânt al RAT Braşov, Silviu Ştefan, citat de www.bzb.ro.

Autobuzele achiziţionate până acum sunt marca BMC, modelul SLF M32 320 ProCity. Cele 15 autobuze care vor veni au o capacitate de 101 locuri, dintre care 27 pe scaune, şi sunt în întregime cu podea joasă, fără trepte, având un sistem de înclinare la bordură. „Pentru a asigura condiţii civilizate de transport persoanelor cu dizabilităţi şi a celor care sunt însoţite de copii în cărucior, RAT a achiziţionat autobuze ce sunt prevăzute la uşa din mijloc cu o rampă mecanică pentru accesul cărucioarelor",a mai declarat Silviu Ştefan pentru sursa citată.

Autobuzele au o perioadă de garanţie de 36 de luni sau 200.000 de km, pentru elementele de caroserie acordându-se o perioadă de garanţie de 10 ani.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    15 autobuze noi, pentru RAT Braşov

    Regia Autonomă de Transport (RAT) Braşov urmează să semneze zilele acestea contractual de cumpă ...

    Noile autobuze sosesc în decembrie, la RAT Braşov

    Mijloacele de transport în comun, pot fi considerate de lux, pentru că au aer condiţionat, dar ...

    Cinci terminale ale Regiei de Transport vor fi modernizate

    Consiliul Local a aprobat în şedinţa de miercuri seara proiectul pentru amenajarea staţiilor de ...

    Filtru de aer montat pe autobuzele din Alba Iulia, medaliat cu aur la Salonul de Invenţii de la Geneva

    Inventatorul român Corneliu Birtok-Băneasă a primit, sâmbătă, la Salonul International de Inve ...

    Un nou termen pentru inaugurarea autostrăzii Bucureşti-Ploieşti: aprilie 2012!

    Uite autostrada, nu-i autostrada! Cam aşa stau lucrurile cu lucrările la tronsonul autostrăzii ...

    Prima femeie șofer de autobuz din Oradea conduce un autovehicul de sute de mii de euro

    Zece autobuze noi, fabricate în Polonia, în valoare de 208.000 de euro fiecare, au fost achiziț ...

    Cele mai bune remedii pentru tratarea vânătăilor

    Dacă te învineţeşti uşor şi ai mai mereu pete inestetice pe picioare şi pe braţe, există câteva ...

    Autobuzele RAT Braşov vor trece mai rar prin staţii, de luni

    De luni, autobuzele RAT vor circula după noi orare, urmând să treacă prin staţii mai rar. Noile ...

    19 linii ale RAT Braşov îşi suspendă temporar circulaţia, sâmbătă

    Decizia a fost luată, din cauza faptului că în intervalul orar 10.30 - 12.30, pe traseul   ...

    Hoţi recidivişti opriţi cu focuri de armă în Gara Braşov

    Cei patru bărbaţi au încercat să fure un cablu de semnalizare, dar au fost prinşi în flagrant. ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole