Stiri din Brasov

Braşov: Dan Diaconescu, principalul „vinovat” în cazul Elodia

5 octombrie 2009, 21:21 |  Autor: Ionuţ Dincă  | 

Braşov: Dan Diaconescu, principalul „vinovat” în cazul Elodia

Braşov: Dan Diaconescu, principalul „vinovat” în cazul Elodia

 

Timp de mai bine de patru ore, judecătorii din cadrul Curţii de Apel Braşov i-au audiat pe martorii procesului în care poliţistul Cristian Cioacă este acuzat de spargerea căsuţei de e-mail a soţiei sale, avocata dispărută Elodia Ghinescu. Unul dintre martorii citaţi a fost prezentatorul de televiziune Dan Diaconescu.

Mai citeşte şi:
Braşov: Cioacă s-a amuzat copios în timpul procesului în care este acuzat de furt electronic

Acesta a delcarat la ieşirea din sala de judecată că a devenit unul dintre principalii suspecţi în acest caz, respectiv că este ţinta ambelor părţi implicate în proces, atât a familiei Ghinescu, cât şi a lui Cristian Cioacă.

„Am înţeles că doamna Ghinescu, nu a avut cuvinte tocmai bune la adresa mea, dar în faţă mi-a vorbit frumos, ca de altfel şi domnul Cioacă”, a precizat Dan Diaconescu. Acesta a mai spus că nici el şi nici altă persoană din televiziunea pe care o reprezintă nu au avut vreo implicare în spargerea căsuţei de e-mail a Elodiei Ghinescu.

Mailurile ne-au fost trimise, nu le-am cerut noi. Eu am dat publicităţii doar 10% dintre ele, restul au apărut în alte publicaţii şi astăzi am aflat şi eu că de fapt o colegă de-a mea le-a şterpelit şi a motivat acest lucru prin faptul că este pentru binele cazului”, a explicat Diaconescu.

Potrivit anchetatorilor, Cioacă ar fi luat legătura cu hacker-ul care l-a ajutat să spargă e-mail-ul Elodiei prin intermediul prezentatorului, acesta fiind motivul pentru care Dan Diaconescu a fost citat ca martor în proces.
Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ovidiu Nahoi

    Începe izolarea președintelui Traian Băsescu? Învestirea de astăzi a guvernului Mihai-Răzvan Ungureanu lasă loc acestei întrebări. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole