CSU Braşov îşi completează lotul cu încă un jucător american

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La formaţia de baschet masculin CSU Braşov a sosit, aseară, un pivot american de aproape doi metri, Monquel Willard Pegues. Sportivul va efectua primul antrenament alături de colegi în această seară, de la ora 17.30, în Sala Sporturilor.

Astfel, acesta se alătură celor doi baschetbalişti aduşi în această pauză competiţională: Bogdan Drăguş şi Wohlleb Casey James. Chiar dacă baschetbalistul născut în 1986 este legitimat la Federaţia Română de Baschet, Monquel Willard nu va evolua în meciul de mâine, când CSU va întâlni, în deplasare, de la ora 18.00, pe CS Otopeni.

Sper ca acesta să fie jucătorul pe care l-am remarcat noi pe DVD. Dacă este acelaşi sportiv, atunci vorbim despre un baschetbalist valoros, care ne va ajuta mult. În cazul în care îl vom păstra pe Monquel la Braşov, atunci vom renunţa la un stranier, întrucât în momentul de faţă avem şase străini în lot", a declarat Marius Fetti, directorul executiv de la CSU Braşov.

Totodată, de la partida cu ilfovenii va absenta şi sârbul Nenad Marinkovic, cel care a suferit o entorsă la gleznă şi este incert.

Despre confruntarea cu CS Otopeni, antrenorul formaţiei de la poalele Tâmpei, Dan Calancea, a declarat: „Adversarii pornesc ca favoriţi, dar noi ne vom face jocul nostru. Dacă vom avea aceeaşi prestaţie ca în partida cu Gaz Metan, sunt convins că vom lăsa o bună impresie. În meciurile din campionat vom încerca să ne pregătim cât mai bine pentru duelurile din play-out".

Pentru ultimele noutaţi din Braşov, click pe poza de mai jos

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite