Cursuri gratuite pentru şomerii braşoveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şomerii braşoveni au şansa să urmeze cursuri de contabil, secretar dactilograf, dar şi cursuri de manager de proiect sau manager resurse umane.

Cursurile sunt organizate de Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) prin proiectul „Programe active pentru someri - PAS decisiv pentru cariera ta". Cursurile se adresează atât şomerilor cu studii medii, cât şi celor cu studii superioare.

În cadrul proiectului, 500 de şomeri ale căror cetificări nu mai corespund cerinţelor pieţei muncii vor beneficia de formare profesională. Dintre aceştia, 280 de persoane vor fi consiliate în vederea iniţierii unei afaceri.

Persoanele cu studii superioare au şansa să irmeze următoarele cursuri: expert achiziţii publice, formator, inspector în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, manager de proiect şi manager resurse umane.

Pentru persoanele cu studii medii sunt disponibile cursuri de administrator pensiune turistică, barman, coafor, contail, cosmetician, lucrător în comerţ, instalator instalaţii tehnico-sanitare şi de gaze, manichiră-pedichiură, ospătar, vânzător în alimentaţie, operator introducere şi validare date, recepţioner, secretară-dactilografă.

Persoanele interesate de înscrierea la cursuri trebuie să se prezinte la sediul AJOFM din strada Lunga Nr.1A, camera 14. Informaţii suplimentare se pot obţine la telefon 0268 416.879, 0268 411.960, 0268 419.081, int. 102 sau fax: 0268 412.552.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite