Cursuri de 10 milioane de lei, pentru bancherii braşoveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajaţii băncilor din Braşov vor fi şcoliţi, gratuit, printr-un program cofinanţat din Fondul Social European, pentru dezvoltarea resurselor umane.

Cursul este organizat de către Institutul Bancar Român (IBR), care va implementa proiectul de 10,44 milioane de lei. IBR şi partenerii contribuie cu 2% din valoare, iar 10,2 milioane de lei vin de la Guvernul României şi Fondul Social European, precizează Mediafax. Contribuţia executivului se ridică la 1,94 milioane de lei, iar cea a Fondului Social European, la 8,28 milioane de lei.

Potrivit aceleiaşi surse, proiectul, care va avea o durată de 32 de luni, îşi propune creşterea competenţelor, cunoştinţelor şi abilităţilor informatice ale angajaţilor din sectorul serviciilor financiare, pe baza noilor tehnologii ale informaţiei şi de comunicaţii. Parteneri sunt Siveco România şi Şcoala Română de Afaceri a Camerelor de Comerţ şi Industrie - filialele Bucureşti şi Satu Mare. 1.500 de angajaţi din sectorul serviciilor financiare vor putea participa, gratuit, la aproximativ 130 de serii de curs, organizate în Bucureşti, Constanţa, Iaşi, Botoşani, Braşov, Satu Mare, Cluj şi Oradea. Petru Rareş, directorul general IBR, a menţionat că institutul o să încerce să mai obţină, în cursul anului viitor, o finanţare europeană de 500.000 de euro pentru dezvoltarea unei sucursale bancare virtuale.

IBR va înfiinţa un grup de lucru interregional, format din reprezentanţii instituţiilor şi organizaţiilor din sectorul serviciilor financiare sau care au activităşi conexe, cum sunt universităţile, şi dezvoltarea unui portal cu secţiune de forum pe tema creşterii calităţii formării profesionale.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite