Cuplurile pot divorţa direct la Primărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima cerere de divorţ a fost înregistrată la Primăria Braşov imediat după promulgarea noului act normativ. Ofiţerul de stare civilă uneşte şi dezleagă destine. Soţii care îşi dau seama că nu se mai înţeleg pot divorţa fără proces, pe cale amiabilă, tot la Primărie.

Desfacerea căsătoriei pe cale administrativă, prin acordul părţilor este una dintre prevederile micii reforme în justiţie, care a intrat în vigoare din 27 decembrie 2010, ca măsură pentru accelerarea soluţionării proceselor.

Dacă v-aţi hotărât să divorţaţi pe cale amiabilă, nu aveţi copii şi nici pretenţii la partaj nu trebuie decât să depuneţi o cerere la Primărie. Apoi, aveţi timp 30 de zile pentru a vă răzgândi, după care vă prezentaţi la întâlnirea cu ofiţerul de stare civilă pentru defacerea căsătoriei.

Imediat după intrarea în vigoare a legii, la sfârşitul anului trecut, am înregistrat o cerere a unui cuplu. Cererile tip se găsesc la Primărie, dar noi nu încurajăm desfacerea căsătoriilor, motiv pentru care soţii au 30 de zile la dispoziţie pentru a reflecta. Dacă stăruie în decizia lor, cuplul formulează o declaraţie privind acordul final, ofiţerul stării civile constată desfacerea căsătoriei şi eliberează certificatul de divorţ în termen de 15 zile", a declarat George Roşca, directorul Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor (SPCLEP) Braşov.

Dosarul de divorţ

Acesta trebuie să conţină certificatul de căsătorie, certificatele de naştere ale soţilor, actele de identitate, toate în original şi copie, şi o declaraţie pe proprie răspundere din care să reiasă ultima locuinţă a soţilor.

În momentul depunerii cererii, soţii trebuie să declare pe proprie răspundere că sunt de acord cu desfacererea căsătoriei, că nu au copii minori, născuţi sau adoptaţi în timpul căsătoriei respective, că nu se află în situaţia de interzicere a unor drepturi şi că nu au solicitat altor autorităţi desfacerea căsătoriei.

În plus, se declară, tot pe proprie răspundere, adresa ultimei locuinţe comune, precum şi numele pe care fiecare sau, după caz, doar unul dintre soţi (în special soţia) urmează să-l poarte după desfacerea căsătoriei.  

În cazul în care unul dintre soţi renunţă sau nu se prezintă la data fixată pentru desfacerea căsătoriei, dosarul se clasează ca fiind fără obiect. Deocamdată, serviciul de desfacere a căsătoriilor este gratuit. Programul biroului de primire a cererilor de divorţ prin acordul soţilor este de luni până vineri, între orele 9.00 - 11.00.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite