Cristian Cioacă, faţă în faţă cu judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţistul a ajuns la cel mai înalt nivel din justiţie ca şi condamnat, în dosarul privind fraudele informatice. Acesta se află, în recurs, la instanţa supremă, după ce Curtea de Apel Braşov l-a condamnat pe Cioacă la trei ani de închisoare cu suspedare pentru spargerea căsuţei de e-mail a soţiei sale, avocata dispărută Elodia Ghinescu.

Procurorii DIICOTşi avocata familiei Ghinescu au cerut, la acea vreme, o pedeapsă mai mare pentru Cristian Cioacă, pedeapsă care să fie cu executare, astfel că au atacat decizia Curţii de Apel Braşov cu recurs.

Acesta trebuia să se judece astăzi, dar judecătorii au acordat un nou termen. „Avocata lui Cristian Cioacă a cerut un nou termen, ca să aibă timp să studieze motivarea mea de la dosar. Astfel, s-a fixat un nou termen pentru luna martie", a spus avocata familiei Ghinescu, Marilena Crina Radu.

Pentru că tot s-a aflat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei, avocata lui Cioacă, Maria Vasii, a depus şi o cerere de strămutare a dosarul de furt între soţi, care se află pe rolul Judecătoriei Braşov. Motivul invocat în cererea de strămutare: Cioacă este stresat de ziarişti. Maria Vasii a mai cerut şi suspendarea acestui proces până în momentul în care cererea ei va fi soluţionată.Termenul pentru cererea de suspendare a procesului a fost fixat în 2 februarie, iar cel al cererii de strămutare se va judeca în 16 martie.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite