Braşov: Costin Ivan ştie care sunt cei mai gustoşi pepeni
0
Chiar dacă are numai 19 ani, tânărul este obişnuit cu comerţul. În fiecare an lucrează cot la cot cu familia lui pe plantaţia de pepeni din Amara şi iubeşte să meargă prin ţară să îşi vândă marfa.
Profil
NĂSCUT: 28 aprilie 1990, Localitatea Amara, Judeţul Ialomiţa
FAMILIE: părinţi, două surori şi un frate
STUDII: Liceul de Arte şi Meserii din Amara
OCUPAŢIE: muncitor în construcţii
Putem spune despre Costin Ivan că a crescut printre pepeni. Chiar dacă era foarte mic şi nu avea putere să facă prea multe, tânărul mergea mereu cu părinţii la culesul imenselor fructe. „Voiam şi eu să îi ajut. Eram curios, voiam să ştiu cât mai multe şi mereu îi întrebam cum se face una sau alta”, îşi aminteşte tânărul comerciant.
Pepenii trebuie atent îngrijiţi
Tânărul ne-a mărturisit că nu este prea uşor să te ocupi de plantarea, recoltarea şi comercializarea pepenilor. „Mai întâi îi plantăm, apoi îi udăm pe fiecare în parte ca să prindă rădăcina. Trebuie să îndepărtăm mereu buruienile care cresc pe lângă pepeni ca să nu le afecteze rădăcina”, spune Costin. Pentru ca aceştia să fie cei mai dulci şi zemoşi, trebuie să fie şi foarte bine îngrijiţi. „Noi avem două hectare, pe care plantăm pepeni negri, verzi şi galbeni. Pe aceştia trebuie să îi udăm din două în două zile. Fiecare rând de pe plantaţie trebuie bine udat pentru ca pepenii să crească frumos”, susţine tânărul.
Doarme pe plantaţie, de frica hoţilor
Imediat după ce pepenii încep să crească trebuie păziţi. „Pentru ca ciorile să nu îi atace, avem pe plantaţie multe sperietori. Şi iepurii sunt adevăraţi duşmani. Trebuie să avem grijă să nu vină pe plantaţie că ne mănânce toţi pepenii. În plus, pentru că pot veni şi hoţii la furat, noi dormim pe plantaţie. Avem colibe în care ne odihnim şi facem cu rândul de pază”, mărturiseşte Costin. Până pe data de 15 septembrie, când se termină recolta de pepeni, tânărul munceşte cot la cot cu familia sa. „Pepenii trebuie culeşi, apoi încărcaţi în camion şi transportaţi. Mai întâi facem grămezi mici, apoi încărcăm maşina şi, de multe ori, ne apucă noaptea muncind”, declară tânărul.
Pentru prima dată la Braşov
La numai 19 ani, Costin se poate lăuda cu faptul că a vândut pepeni în mai multe oraşe din ţară. Printre acestea se numără Bucureştiul, Constanţa, iar din acest an şi Braşovul. „Îmi place foarte mult la Braşov. Am să mai vin aici pentru că este un oraş frumos şi îngrijit”, declară comerciantul din Piaţa Star. Pentru că îşi doreşte ca toţi clienţiit să fie mulţumiţi, Costin nu le vinde niciun pepene până nu îi convinge să îl guste. „E ceva normal ca oamenii să îşi dorească să cumpere pepeni gustoşi. Ei sunt cei care plătesc şi trebuie să aibă parte de o marfă de calitate. De multe ori, oamenii mă roagă să le aleg un pepene bun. Eu ştiu cum să îi aleg şi reuşesc să le vând cei mai gustoşi pepeni. Avem şi clienţi fideli care vin şi cumpără de la noi în fiecare zi”, spune micul comerciant.
Ce-i place
„Îmi plac foarte mult animalele. Cel mai mult îmi plac pisicile. Am acasă trei pisici cu care mă joc de fiecare dată când am timp”, declară tânărul.
Ce nu-i place
„Nu îmi plac oamenii care mint, fură şi sunt egoişti. În general, încerc să mă feresc de ei.”
Întrebări şi răspunsuri
Care este soiul de pepene care îţi place cel mai mult?
C.I.: Mie îmi place pepenele galben. Este mai gustos şi mai aromat decât cei verzi sau cei negrii. Îmi place că pepenele galben aduce la gust cu banana.
Ţi-ai dori să ai propria ta afacere peste câţiva ani?
C.I.: Da, mi-ar place să vin tot aşa să vând pepeni. E greu, dar îmi place că merg prin diverse oraşe şi văd multe lucruri. Ar fi fain să am propria plantaţie şi să merg cu copii mei să vând prin pieţe.