Constantin Niţă, fost ministru al IMM: „Negocierile cu FMI ar trebui să înceapă de la «creştere economică zero» în 2010“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul ministru al IMM-urilor, deputatul PSD Constantin Niţă, scrie, pe blogul său, că este nerealist să susţinem în continuare că România va avea creştere economic în acest an. „Nici ministrul finanţelor nu mai crede în creştere economică anul acesta, dar nu vrea să fie mai puţin populist decât colegii săi, chiar cu riscul de a fi catalogat drept neprofesionist", susţine Niţă.

„Guvernul Boc a demonstrat clar că îi lipseşte cu desăvârşire abilitatea de negociere, mai ales când vine vorba de FMI. După ce a anunţat o creştere de 0,8% pentru anul acesta, ministrului de finanţe îi este greu să susţină o astfel de promisiune şi, în loc să vină cu soluţii, preferă să evite subiectul cât poate. («Sper ca noua prognoză a FMI să fie acoperită de realitate. Eu sunt încă prudent, spune Vlădescu».) Pe scurt, s-au înşelat, din nou. Consider că actualul guvern ar trebui să rediscute cu FMI angajamentele luate şi să negocieze «o creştere economică zero» anul acesta, susţinută de un nivel cât mai scăzut al cheltuielilor.

Potrivit lui Niţă, FMI va „juca" foarte dur şi, cel mai probabil, va „sugera" autorităţilor române: să crească TVA-ul cu 2-3 procente, să renunţe la cota unică de 16%, să reducă cu 15-20% salariile şi să le îngheţe până la sfârşitul lui 2011. Acestea reprezintă principalele elemente care ar putea să conducă la creşterea rapidă a veniturilor în 2010. „Mai mult ca oricând, cred că este nevoie de regândirea întregului sistem fiscal. Cota diferenţiată, deduceri fiscale atractive pentru investitori şi creşterea predictibilităţii sunt chestiuni care pot asigura, în viitor, creşterea veniturilor".

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite