Colegiul „Andrei Şaguna“ n-a fost construit de Biserică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Colegiul Andrei Şaguna din Braşov
Colegiul Andrei Şaguna din Braşov

Clădirea colegiului ar putea ieşi din proprietatea statului printr-o decizie administrativă. Părinţii elevilor de la „Andrei Şaguna" vor să atace în instanţa de contencios administrativ decizia retrocedării imobilului.

Membrii Asociaţiei părinţilor „Ioan Popazu" s-au declarat nemulţumiţi de demersurile reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe Române, respectiv Mitropolia Ardealului şi Biserica „Sfântu Nicolae", de a revendica imobilul în care funcţionează colegiul de un secol şi jumătate. Mulţi dintre ei s-au arătat dispuşi să susţină un proces, la o instanţă de contencios administrativ, prin care să se încerce anularea previzibilei decizii de retrocedare a clădirii către Biserică.  

Preşedintele Asociaţiei, Mihai Pascu, a precizat chiar că este „absolut nemulţumit de faptele acestor slujitori ai Bisericii. Chiar şi mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, a venit în mai multe rânduri în ultimii ani la colegiu şi totdeauna a fost primit cum trebuie, însă niciodată nu ne-a spus că doreşte să revendice clădirea. Practic, unii preoţi au venit în casa noastră, iar apoi au început demersurile pentru a lua casa. Iar aceasta în condiţiile în care nu Biserica a fost cea care a realizat în întregime sau exclusivitate această clădire. Colegiul a fost ridicat din banii şi pe terenul comunităţii braşovene".    

Dovezi istorice

Istoricul braşovean Dan Pavalache, în lucrarea „Cronică de Braşov", publicată în urmă cu câţiva ani, menţionează, referindu-se la construcţia gimnaziului, pe atunci, că „o parte din negustorii români din Braşov, prin contractul încheiat la 26 octombrie 1850, se obligau ca timp de 10 ani să contribuie cu bani la construcţia şi întreţinerea gimnaziului".

Potrivit aceleiaşi surse, la 17 septembrie 1851 s-a pus piatra de temelie a clădirii colegiului. „Construcţia monumentalei clădiri a gimnaziului durează până în 1856, beneficiind de donaţii mari din partea bisericilor, negustorilor şi industriaşilor români".  

În ceea ce priveşte proprietatea asupra terenului pe care s-a construit fostul gimnaziu, actual Colegiu Naţional „Andrei Şaguna", istoricul Dan Pavalache menţionează în lucrarea citată că, „în vederea clădirii unui nou edificiu, mascând intenţiile adevărate ale Eforiei şcoalelor româneşti faţă de autorităţi, încă din anul 1844 (după alţi autori 1846), un negustor român a cumpărat terenul viitorului gimnaziu din zona Groaveri".

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite