Design Construct Braşov a pierdut meciul doi al finalei campionatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

City'us a câştigat cu 4-3 al doilea meci al finalei campionatului naţional de futsal disputat împotriva celor de la Design Construct Braşov şi va juca meciul decisiv pentru câştigarea titlului de campioană, duminică de la ora 18.00 în Sala Sporturilor. Chiar dacă scorul nu o arată, singura echipă care a existat pe teren a fost, practic, cea mureşeană, care şi-a dominat adversarul într-o manieră umilitoare.

Meciul a început cum nu se putea mai prost pentru City, care a încasat trei goluri în primele patru minute, probabil deoarece portocaliii au considerat că au în faţă un adversar facil, pe care l-au învins fără probleme în timpul sezonului regulat. În plus, publicul care aproape a umplut Polivalenta a creat o atmosferă incredibilă pentru un meci de futsal.

Avantajul oaspeţilor nu a reprezentat o piedică pentru mureşeni, care au înscris patru goluri încă înainte de finalul primei reprize (golul doi cu un lob peste portar de la peste 10 metri, procedeu extrem de rar la futsal n.r.) şi au întors rezultatul. Sumedenia de ocazii create de City'us a fost dovada clară a faptului că echipa din Târgu-Mureş nu are rival pe plan intern, Braşovul fiind un excelent sparring partner. 4-3 la pauză, deşi diferenţa de scor putea fi mai mare, fără probleme, dacă portarul oaspeţilor, Fiuza, n-ar fi făcut o primă repriză dumnezeiască.

Penalty ratat în ultima secundă

Repriza a doua a fost caracterizată de tentativa de forcing a braşovenilor, care nu şi-au creat decât două ocazii (între care şi o bară n.r.) timp de aproape 20 de minute. Mureşenii, în schimb, şi-au permis luxul de a rata de două ori cu poarta goală şi de nu mai puţin de şase ori în situaţie de "singur cu portarul". Emoţiile au crescut vertiginos în final, când, cu o secundă înainte de terminarea jocului oaspeţii au beneficiat de un penalty, parat, însă, de Carlao, portarul mureşenilor. Ar fi fost o egalare nedreaptă care ar fi dus meciul în prelungiri, în ciuda faptului că diferenţa de valoare dintre City'us şi oaspeţi a fost uriaşă.

Meciul 3 al finalei, care va desemna campioana României, se va disputa duminică de la ora 18.00 în Sala Sporturilor din Târgu-Mureş.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite