VIDEO Cetele de feciori din judeţul Braşov se pregătesc de colindat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ceată de feciori din Ţara Făgăraşului
Ceată de feciori din Ţara Făgăraşului

Potrivit tradiţiei, în satele din Ţara Făgăraşului cetele de feciori se constituie în ziua de Sfântul Nicolae. Misiunea acestora este de a colinda tot satul. 

Feciorii din Ceată sunt cei mai chipeşi, mai cântăreţi şi cei mai voinici din sat. Ceata funcţionează pe baza unor regulamente scrise, iar feciorii din Ceată trebuie să fie băştinaşi. Anual, activităţile cetelor de feciori au loc pe parcursul a trei perioade distincte: 6 decembrie - 24 decembrie; 24 decembrie - 7 ianuarie;  7 ianuarie - 6 decembrie.

Sărbătoarea de Sfântul Nicolae a fost aleasă pentru înfiinţarea Cetei, pentru că e o zi de sărbătoare, de odihnă şi veselie şi mulţi din sat poartă numele de Nicolae. În perioada 6 decembrie - 24 decembrie, Ceata caută gazdă, feciorii învaţă colinde, antamează lăutari, aduc lemne din pădure pentru foc, cumpără băutură, îşi pun la punct îmbrăcămintea, încălţămintea şi podoabele steagul.

În perioada Crăciunului pregătirile trebuie încheiate pentru că începe perioada principală: colindatul. Ceata colindă mai întâi primarul, apoi urmează preotul, apoi umează fetele. Feciorii colindă în casele în care sunt fete de măritat, fetele sunt jucate de către feciorii Cetei.

Tradiţia cetelor de feciori

Cetele de feciori sunt asociaţii juvenile sau mici organizaţii de feciori 4-7 până la 18-20 de persoane cu vârsta cuprinsă între 17 şi 20 de ani. Cetele au în frunte un şef: vătaf sau jude. Cetele au ca sarcini principale: să organizeze jocul şi petrecerile tineretului sătesc de la sărbătorile de iarnă, să colinde casele gospodarilor de Crăciun şi să îndeplinească rituri şi ceremonii cu caracter vădit arhaic. Ceata se stabilea la o gazdă unde stătea pe toată perioda sărbătorilor de iarnă: din ajunul Crăciunului până de Sfântul Ion. Gazda este sediul comun al Cetei de feciori. Ceata îşi caută din timp o gazdă. Se preferă o casă încăpătoare, fără copii mici, în care feciorii întră ca într-o familie.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite