Braşov: Ceferiştii, decişi să declanşeze greva

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braşov: Ceferiştii, decişi să declanşeze greva
Braşov: Ceferiştii, decişi să declanşeze greva

Sindicaliştii din cele trei societăţi comerciale de stat din domeniul transporturilor feroviare sunt decişi să declanşeze în zilele următoare o grevă de mari proporţii.

Potrivit prim-vicepreşedintelui Uniunii Sindicatelor Libere Marfă-Călători-Infrastructură Braşov, Alexandru Lorincz, starea de spirit în rândul anagajaţilor este aproape explozivă. La ora actuală, spune el, sunt întrunite toate condiţiile pentru declanşarea unor mişcări de protest. “Mai mult, ne putem aştepta la apariţia unor forme spontane de protest: oamenii sunt disperaţi”, a avertizat Lorincz.

Angajaţii din domeniul transporturilor feroviare sunt nemulţumiţi de faptul că, în ultimele luni, îşi primesc salariile cu întârziere, iar bonurile de masă nu le-au mai fost acordate de la începutul acestui an.  De asemenea, ei intenţionează să se opună prin orice mijloace de luptă sindicală şi împotriva disponibilizărilor de personal din sectorul care se ocupă de siguranţa circulaţiei.

Înţelegeri nerespectate

La începutul acestui an, sindicatele au ajuns la mai multe înţelegeri cu Ministerul Transporturilor şi conducerile societăţilor feroviare, însă, pe parcurs cele convenite au fost parţial respectate. Astfel, angajaţii acceptaseră reducerea sau anularea unor sporuri salariale în schimbul promisiunii că nu vor fi făcute disponibilizări. De câteva zile, însă, această idee a concedierilor a fost reluată de conducerea ministerului. 

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite