Braşov: Cavalerii au readus atmosfera medievală în Cetatea Râşnov (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Domniţele, cavalerii, străjerii şi vrăjitoarele au poposit astăzi în Cetatea Ţărănească de la Râşnov încântând sutele de turişti care au venit special pentru a urmări spectacolele medievale, dar mai ales pentru a gusta din bucatele nobililor din secolul al XVII-lea. Vedeti mai multe imagini de la turnirurile cavaleresti aici.

Cavalerii, domniţele, vrăjitoarele şi străjerii au readus atmosfera medievală începând de ieri în Cetatea Râşnov. Timp de câteva ore, turiştii, care au ales să viziteze monumentul, au avut parte de spectacole care i-au făcut să se întoarcă în timp cu câteva secole. Încă de la intrare vizitatorii au fost întâmpinaţi de Garda Cetăţii, străjerii fiind îmbrăcaţi în vestimentaţie medievală militară, specifică secolului al XVII-lea. „Perioada istorică aleasă pentru copierea costumaţiei este justificată de vechimea majorităţii clădirilor autentice din cetate”, a explicat istoricul Nicolae Pepene, directorul Direcţiei de Cultură Râşnov. Numărul turiştilor a fost mult mai mare faţă de un sfârşit de săptămână obişnuit, mulţi dintre aceştia venind special pentru turnirul cavalerilor, deoarece cei interesaţi s-au putut transpune în piele personajelor. „A fost bine un eveniment bine promovat şi totul a fost foarte frumos. Am participat şi la un turnir al cavalerilor şi am fost impresionat”, a precizat Ciprian Biclineru, de 30 de ani.

Preparate culinare medievale

Turiştii au fost atraşi însă, de demonstraţiile de artă culinară desfăşurate pe parcursul zilei, deoarece au putut degusta din preparate, pe care numai nobilii le mâncau în secolul al XVII-lea. Aceştia au putut să guste din mâncăruri şi băuturi precum compotul Isoldei, arga beles, zattar cu lipie libaneză, suc şi bere de ghimbir, gomboţi cu prune şi multe alte delicatese. În premieră la acest târg, turiştii au putut cumpăra susan negru, şofran, cardamom sau ghimbir.  iar vizitatorii vor putea vedea şi cum se măcina grîul cu o moară de mici dimensiuni. „Sunt de lângă Bucureşti şi am venit cu familia. Este frumos, e prima dată când vizitez cetatea. Este o organizare excelentă”, a spus Ilie Neacşu de 52 de ani.

Cosmetice cu condimente

De asemenea, cei ce au ajuns în cetate au avut parte şi de alte surprize. Pe lângă băuturile răcoritoare naturale obţinute din mirodenii şi plante exotice, ei au putut achiziţiona şi cosmetice naturale realizate pe baza unor condimente. „E minunată iniţiativa, ne-a plăcut tot ce am văzut. Orice lucru ce promovează cetatea este binevenit”, consideră Alina Biclineru, de 30 de ani din Braşov.
Distracţia va continua şi astăzi în Cetate, cu un teatru de marionete pentru cei mici, dar şi cu un concerte de muzică medievală, renascentistă şi de orgă. Şi târgul de mirodenii va rămâne deschis până spre seară, dar distracţia se va relua weekendul viitor cu un Festival Off-Road şi unul Ecvestru.

Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite