Castelul Bran a găzduit prima nuntă din istoria sa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei doi îndrăgostiţi şi-au unit destinele la Castelul Bran Foto: Stelian Grajdan
Cei doi îndrăgostiţi şi-au unit destinele la Castelul Bran Foto: Stelian Grajdan

Fericiţii miri sunt o procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, Simona Wood, şi un căpitan din US Army, Arlyn Wood. Ceremonia religioasă a avut loc sâmbătă, în una din încăperile castelului, iar petrecerea s-a desfăşurat în corturile amplasate în curte.

Simona (38 de ani) şi Arlyn Wood (48 de ani) au decis să-şi unească destinele la Castelul Bran, după ce fericitul mire s-a îndrăgostit de România, dar şi de obiectivul turistic. „Am ales castelul pentru istorie, cultură şi pentru că iubim castelui, pe care l-am mai vizitat. Nici nu am visat că ne vom căsători aici, dar am reuşit şi e minunat. Am spart şi gheaţa şi paharele", a spus glumind mirele, Arlyn Wood.

Pregătirile şi aranjamentele pentru nuntă au început încă din luna iulie, iar sâmbătă seara, cei doi şi-au unit destinele, într-un ceremonial restrâns, alături de cei 70 de invitaţi, printre care şi americani.

Click aici pentru fotogalerie

Foto: Stelian Grajdan

Ceremonia religioasă a fost scurtă, dar extrem de emţionantă, mai ales pentru mireasă. Îmbrăcată într-o rochie Eve of Milady, Simona Wood s-a simţit ca o adevărată prinţesă, mai ales că povestea de dragoste dintre ea şi soţul ei este demnă de un film de la Hollywood.

 Cei doi s-au cunoscut acum 14 luni, în aeroport, la Bucureşti.  „Veneam cu avionul de la Bucureşti spre Oradea. El se afla în Romania, într-o vizită oficială. Eu aveam o altă problemă, la Bucureşti, şi ne-am întâlnit în aeroport. Eu citeam o revistă de psihologie şi era foarte curios să afle ce citesc. Când am ajuns la Oradea, şi-a făcut curaj şi m-a abordat. Ne-am întâlnit câteva zile, în Oradea, şi aşa a început totul. De-atunci au trecut vreo 14 luni. Cred că a fost dragoste la prima vedere. Ne simţim suflete pereche şi asta cred că e cel mai important", a spus Simona Wood. Amândoi sunt la a doua căsătorie, iar fata miresei din prima căsătorie a fost, sâmbătă, alături de ea, la acest moment atât de important.   

Printre invitaţi s-a numărat şi stăpânul castelul, Dominic Habsburg. „E ceva special pentru noi. Este foarte bine că am închiriat castelul pentru că acesta a fost un loc foarte vesel pentru mine şi familia mea. Este un eveniment foarte important şi minunat ", a spus Dominic Habsburg.

Oaspeţii s-au delectat cu preparate culinare dintre cele mai sofisticate. „Din ce îmi amintesc au prosciutto cu melone, gorgonzolla, foisgras, somon american cu ceai negru şi sos alb special pentru peste, după care au piept de raţă cu ardei tricolore cu piure şi sos de fructe de pădure", a spus PR-ul Castelului Bran, Alex Prişcu.

Acesta a adăugat că organizarea nunţii a fost mai complicată decât s-a aşteptat. „A fost prima nuntă din istoria castelului Bran. Ne-am concentrat cu toată atenţia să iasă fără eroare şi a fost extrem de dificil. Chiria pentru castel variază în funcţie de numărul de participanţi, locaţie, precum şi de scenariu. Tariful poate pleca de la 4.000 şi poate ajunge până la 18.000 de euro plus TVA", a mai spus Alex Prişcu.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite