Campusul universitar, unde se cercetează energiile viitorului FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Stelian Grajdan
Foto: Stelian Grajdan

Institutul de Cercetare şi Dezvoltare a Energiilor Regenerabile din cadrul Universităţii Transilvania a fost astăzi inaugurat şi deja oferă soluţii alternative pentru producerea energiei electrice sau pentru ca panourile fotovoltaice de pe case să aibă culoarea pe care şi-o doreşte proprietarul.

Noul campus universitar de la Braşov, care se află în apropiere de Piaţa de Angro, pare desprins din viitor, cu echipamente care, până acum, erau doar un vis pentru cercetătorii români şi care, totodată, nu mai depinde de furnizorii de utilităţi, producându-şi prin metode alternative energie electrică şi termică.Institutul este unic în Sud-Estul Europei.

Becul din „cer”

De exemplu, toate cele 12 clădiri ale campusului au un sistem ingenios de iluminare în zona unde sunt amplasate birourile este vorba de nişte luminatoare, care se alimentează direct din lumina de la soare. „Între acoperiş şi plafon este un cilindru, prin care se captează lumina exterioară, fie ea direct de la soare sau difuză, astfel că pe timpul zilei putem ilumina liniştiţi aceste spaţii fără a folosi reţeaua propriu-zisă de iluminat din clădire”, ne-a explicat Macedon Moldovan, doctorand în cadrul laboratorului de cercetare a energiilor regenerabile.

Foto: Stelian Grajdan

Click pe poze pentru a vedea mai multe imagini din campusul ecologic

Staţie proprie de epurare a apei

Nici alimentare cu apă nu este o problemă pentru campus. A fost forat un puţ la 120 de metri adâncime, iar pentru epurarea apei a fost construită o staţie proprie, fiindcă reţeaua de canalizare se află la o distanţă considerabilă de institut. Nu în ultimul rând, cercetătorii şi studenţii caută soluţii noi de epurare a apelor poluate, care apoi, să fie implementate pe scară largă.

Cum alimentarea cu energie electrică se realizează prin panouri fotovoltaice, iar cererea pe piaţă a devenit tot mai mare, cercetătorii de la Universitatea Transilvania caută acum soluţii pentru a-i mulţumi pe cei mai pretenţioşi care vor ca respectivele panouri să nu aibă culoarea neagră, pentru a se integra mai uşor în peisaj şi în designul clădirii. „Celulele fotovoltaice sunt negre şi mulţi nu vor această culoare. Noi am reuşit deja să găsim o paletă mai largă de culori. Avem deja roşu, galben, maro şi albastru. Unele dintre culori sunt încă în teste”, a precizat cercetătorul ştiinţific Elena Ienei.

Materialele vor fi comercializate

După ce materialele vor fi omologate ele vor fi scoase pe piaţă, iar orice persoană le va putea folosi. 
Într-o primă fază, la campusul din Braşov vor activa în jur de 400 de persoane: 200 de doctoranzi şi peste 100 de masteranzi, la care se adaugă cei 100 de conducători de doctorate, dar şi zece cercetători angajaţi de Universitate din rândul foştilor doctoranzi. În totală, în cadrul institutului sunt 27 de centre de cercetare, corespunzând domeniilor de activitate de la cele 18 facultăţii ale Politehnicii braşovene.

Cele 11 clădiri de laboratoare ale campusului, dar şi cea destinată spaţiilor de educaţie, sunt realizate în conceptul clădirilor cu autonomie energetică ridicată, iar câteva dintre soluţiile implementate în institut au grad avansat de noutate la nivel european: respectiv soluţiile de valorificare a iluminatului natural sau sistemele IT cu consum de energie redus.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite