Bugetarii, pensionarii şi şomerii au fost condamnaţi la foame

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii sunt decişi să iasă în stradă şi să facă grevă pe termen nelimitat, deoarece spun că li se interzice dreptul la o viaţă decentă. Preşedintele Traian Băsescu a anunţat ieri, în numele Guvernului, cel mai dur program de restructurare din ultimii 20 de ani: salariile bugetarilor scad cu 25%, iar pensiile şi ajutorul de şomaj cu 15%.

Guvernanţii nu s-au mai gândit însă la sutele de mii de braşoveni care vor ajunge în situaţia în care nu vor mai avea ce pune pe masă.

Pensionarii, condamnaţi la moarte

Braşovul are în acest moment 141.549 de pensionari. Pensia medie ajunge acum la 886 de lei, iar după reducere va ajunge la 753 de lei. Bugetul lunar pentru pensile din Braşov este de 121.509.010 lei. Măsurile impuse de Guvern aduc o „economie" de 18.226.351 de lei. Totul pe spatele bătrânilor care au muncit zeci de ani şi au contribuit la fondul de pensii.

Vârstnicii sunt hotărâţi să iasă în stradă. „ Decât să ne fi spus că ne taie pensile cu 15%, mai bine ne trimiteau prin poştă două grame de cianură. Aceste măsuri ne condamnă la moarte sigură, ne amintesc de lagărele de concentrare naziste: acolo te ucideau cu gaze, aici ne lichidează cu procente", Vasile Zaharescu, Preşedintele Sindicatului Pensionarilor Braşov.

Dezastru în sistemul sanitar şi în învăţământ

Cadrele medicale vor ajunge în situaţia în care nu îşi vor mai permite să îşi plătească nici facturile la utilităţi. Dacă acum salariul mediu al unei asistente este de 800 de lei, după aplicarea reducerilor acesta va ajunge la 600 de lei. La medici salariul mediu este de 1500 de lei acum, astfel că un specialist va câştiga, după diminuarea de 25%, doar 1125 de lei. „Nu pot să spun decât că aceste diminuări sunt o decizie de om tâmpit. Nu o să stăm degeaba" a spus Paul Negoescu, liderul Sanitas Braşov.

Şi profesorii vor avea mult de suferit în urma „ajustărilor" salariale. Dascălii debutanţi vor avea un salariu brut de doar 750 de lei în loc de 1000 de lei. Un dascăl cu 30 de ani vechime care avea o leafă de 1800 de lei va câştiga conform noilor dispoziţii 1350 de lei.

Nici cei 13.408 de şomeri nu vor avea un trai mai bun. Şomajul mediu la Braşov este de 525 de lei. Dacă se va aplica reducere de 15%, un somer va lua pe lună doar 446,6 lei, mai puţin decât salariul minim pe econimie. Bugetul lunar pentru indemnizaţiile de şomej este 7.539.199 de lei. Diminuarea dispusă de guvern aduce o economie de 1.130.879, 85 de lei. „Încă nu s-a menţionat care este categoria de şomeri la care se referă, ci s-a vorbit la general. Aşteptăm să vedem ce se va decide", a declarat Cristina Trifan, purtătorul de câvânt al AJOFM Braşov.

Funcţionarii au salarii de mizerie

Nici bugetarii nu vor avea o soartă mai bună. La Consiliului Judeţean (CJ) Braşov fondul de salarii este de 5,58 de milioane de lei pe lună. După aplicarea diminuării se va ajunge la o economie de 837.000 de lei. Salariul mediu în instituţie este de circa 900 de lei. Dacă măsurile anunţate vor fi puse în aplicare, salariul unui funcţionar va ajunge la 675 de lei.

În cazul Primăriei Braşov, fondul lunar de salarii este de 448.129 lei, urmând ca după aplicarea reducerilor anunţate să scadă cu 112.032 lei. În privinţa salariului mediu net din instituţie, acesta se va reduce de la 1.209 lei, până la 905 lei.

Membrii confederaţiei sindicale Cartel „Alfa" ar putea ieşi în stradă.  „În loc să reducă evaziunea fiscală, care reprezintă 30% din PIB, taie salarii şi pensii. Doar 10 % din economia neagră dacă ar fi impozitate, s-ar economisi 10 miliarde de euro şi nu ar mai fi nevoie de asemenea sacrificii", a spus Fănică Gabor, liderul filialei Braşov a Cartel „Alfa".

22 de milioane de lei este suma aproximativă care va fi economisită la Braşov după aplicarea măsurilor impuse de Guvern

„Vor reuşi să stopeze un declin şi mai mare decât dacă ar fi impus alte taxe. Aşa că e bine venita şi tebuia luată mult mai devreme", a declarat Sârbu Cincinar (68 de ani), pensionar.

image

„Din ce o să trăim? O să ajungem să scormonim în gunoaie cu pensiile astea aşa de mici", a declarat Rozalia Molnar (65 de ani), pensionară.

image
image

„Guvernul să ciugulească ceva de la cei care au peste 1. 000 de lei. Pe noi care nu ne ajungem cu pensia să ne lase în pace", a declarat Dorel Munteanu (59 de ani), pensionar.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite