Braşovenii preferă să adopte copii până în 3 ani şi nu de etnie rromă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Paradoxal, cei mai mulţi copii care sunt liberi spre adopţie sunt rromi. Din acest motiv, perioada în care o familie reuşeşte să primească un copil poate fi extrem de lungă şi se poate prelungi până la 1 an.

Cu toate acestea, cereri pentru adopţie există. De la începutul acestui an, la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) s-au primit 13 noi cereri în vederea obţinerii atestatului de familie adoptatoare şi au fost eliberate 8 noi atestate.

În momentul de faţă, la nivelul DGASPC Braşov, 30 de familii atestate în vederea adopţiei aşteaptă să primească un copil, şi peste 30 de copii liberi de adopţie aşteaptă o familie care să îi adopte. Acest paradox se datorează, pe de o parte, faptului că cei mai mulţi dintre copiii liberi spre adopţie au între 5 şi 9 ani, în vreme ce cerinţele braşovenilor se îndreaptă spre copii până în 3 ani, iar pe de altă parte, reţinerii manifestate de familiile adoptatoare în ceea ce priveşte copiii de etnie rromă, categorie în care se încadrează majoritatea copiilor de pe lista de aşteptare", a spus Radu Mailat, purtător de cuvânt al DGASPC Braşov.

Pentru a promova ideea adopţiei, Oficiul Român pentru Adopţii desfăşoară, în perioada 01-08 martie, o amplă acţiune numită generic „Zilele adopţiei".  Totodată, „în spiritul acestei campanii, DGASPC Braşov a decis ca începînd cu data de 09.03.2010 să extindă atribuţiile personalului care deserveşte Telefonul Copilului şi în sfera acordării de informaţii primare despre procedura adopţiei naţionale. Astfel, braşovenii care doresc să afle care sunt paşii pe care trebuie să îi parcurgă pentru a putea devenii familii adoptatoare pot suna la numărul de telefon 0268.419928, iar specialiştii DGASPC Braşov le vor răspunde la întrebările referitoare la adopţie", a mai spus Radu Mailat.

În cursul anului 2009 au fost eliberate 56 de atestate de familie adoptatoare, au fost deschise 24 de proceduri de adopţie pentru copii din sistemul de protecţie şi pentru alţi 20 s-au făcut demersuri pentru deschiderea procedurii de adopţie. 91 de copii se află în monitorizare post-adopţie sau sunt încredinţaţi în vederea adopţiei, iar pentru 10 copii adoptaţi s-a acordat consiliere psihologică.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite