Braşov: Braşovenii au „votat" la grătar şi la pescuit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Absenteismul a caracterizat şi acest tur de scrutin. Sătui de promisiuni electorale, braşovenii au ales să-şi petreacă duminica la iarbă verde sau la pescuit.

Unii dintre braşoveni nici măcar nu au mai dat importanţă  zilei de vot. Cei mai mulţi dintre ei au trecut cu nepăsare pe lângă secţiile de votare şi au preferat să-şi petreacă duminica în natură la un grătar „asezonat” cu o bere sau la pescuit. Sătui de promisiunile electorale în care nu mai crede nimeni, ei au ales să nu-şi exercite dreptul de a-i desemna pe viitorii europarlamentari.

Secţii goale, poieniţe pline

Încă de la primele ore ale dimineţii zonele de agrement din municipiul Braşov erau pline ochi de zeci de braşoveni, care au profitat de minivacanţa de Rusalii şi de vremea bună să se relaxeze şi nicidecum să voteze. Votanţii ne-au spus că oferta electorală este slabă. „Nici nu mă gândesc să merg la vot când avem asemenea politicieni. Eu mă lipsesc de aşa ceva. S-a săturat poporul de promisiunile lor”, ne-a spus nemulţumit un braşovean care a vrut să-şi păstreze anonimatul.

Mai bine un peşte

De asemenea, câteva zeci de braşoveni au ales să petreacă ziua de vot pe una dintre bălţile de la Rotbav la concursul de pescuit „Tata şi fiul”. Concursul lansat de administratorul lacului a avut un real succes, peste 20 de echipe, susţinute de membrii famiiilor,  au participat la competiţie. Cea mai mare captură a avut-o un braşovean care a prins un crap de cinci kilograme.

Braşov

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite