Braşov: Braşovenii cer modificarea legii adopţiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O nouă lege care va scurta durata procedurii de adopţie cu câteva luni şi va elimina o parte din birocraţie, ar putea intra în vigoare la 1 ianuarie 2010.Ideea este îmbrăţişată şi de Oficiul Român pentru Adopţii.

Asistenţii maternali, ONG-urile şi autorităţile locale au discutat, la Braşov, cu reprezentanţii Oficiul Român pentru Adopţii despre îmbunătăţirea legislaţiei în acest domeniu. Se doreşte în principal simplificarea procedurii de adopţie, deoarece sunt cupluri care renunţă din cauza birocraţiei. În plus sunt mulţi copii care au nevoie de o familie.

Bani puţini

O altă problemă a sistemului este salarizarea asistenţilor maternali. „Copiii au dreptul la o familie, iar asistenţii maternali se ataşează foarte mult de ei, mai ales că petrec împreună foarte mult timp. Uneori şi cinci ani. Există însă şi specialişti care au ajuns la vârsta de 50 de ani, cu doi copii în grijă, care şi-au dat demisia fiindcă nu mai pot face faţă cheltuielilor. Salariile noastre sunt foarte mici, de 630 de lei pe lună, iar dacă te ocupi şi de micuţi cu dizabilităţi este şi mai greu. Trebuie să îi ajutăm şi să le oferim tuturor o şansă”, a declarat asistentul social Mariana Paşca.

Proceduri mai uşoare

Reprezentanţii Oficiului Român pentru Adopţii au în plan creşterea numărului de adopţii şi la Braşov. În plus, au în plan înfiinţarea unui birou special de adopţii. Acesta va fi coordonat direct de la Bucureşti şi va avea doi asistenţi, un psiholog şi un jurist. „Oamenii vor urma nişte cursuri de specialitate şi vor putea să gestioneze cât mai bine derularea procesului de adopţie. Orium noi intenţionăm să aducem modificări legii actuale prin care să stabilm ca durata unei adopţii să fie până în şase luni“, a precizat Bogdan Panait, directorul Oficiului Român pentru Adopţii.

40.000 de copii în asistenţă maternală

Mulţi copii abandonaţi nu pot fi adoptaţi, deoarece părinţii naturali nu renunţă la drepturile lor. Legea spune că un micuţ poate fio adoptat, dacă părinţii naturali nu îi vizitează timp de şase luni. Aceşti vin însă să îşi vadă copiii exact înainte de expirarea termenului şi asta doar pentru a-şi menţine dreptul la alocaţia micuţului. „În momentul de faţă există circa 1000 de copii adoptabili raportat la 2500 de familii interesate. Sistemul are circa 40.000 de copii în asistenţă maternală şi trebuie să vedem în ce măsură aceştia pot fi adoptaţi. Totuşi, trebuie să ne luăm toate măsurile de precauţie şi să ne asigurăm că procedura respectă legislaţia. Ea pare lungă, însă o vom reevalua şi vom acorda o mare atenţie termenelor” a mai spus Bogdan Panait.

Etape de parcurs

Condiţiile pentru a putea adopta sunt ca persoana respectivă să aibă vârsta de cel puţin 18 ani, să nu sufere de boli psihice sau handicap mental, să nu fie decăzută din drepturile părinteşti, să îndeplinească garanţiile morale şi condiţiile materiale necesare dezvoltării depline şi armonioase a unui copil.  În primul rând, se depune o cerere la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Apoi, se va face o evaluare de către asistentul social şi psiholog. După 60 de zile, asistenţii sociali vor da un răspuns, cu propunerea pentru acordarea sau neacordarea atestatului de persoană aptă să adopte. Actul este valabil un an. Apoi se verifică compatibilitatea părinţilor după care micuţul este încredinţat în vederea adopţiei.



Atenţie

2500 de familii vor să adopte un copil. Cuplurile refuzate pot depune contestaţie în 30 de zile de la respingere.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite